PRM Neamț, organizaţia cu doi lideri

badea nou

* “Am fost la congres, am votat, toată lumea l-a votat pe Corneliu Vadim Tudor, au fost peste 1.000 de oameni”, a declarat Stejărel Nistor

* “Pe Corneliu Vadim Tudor o să-l excludem din partid, pentru că omul ăsta nu are nici un Dumnezeu”, a replicat Dumitru Badea

Congresul Extraordinar al Partidului România Mare a reunit, zilele trecute, la București, potrivit sitului pe surse.ro, 1.200 de membri de partid din toată țara. Acesta a fost organizat de Corneliu Vadim Tudor care, după ce a fost revocat din funcția de președinte al formațiunii politice, la Plenara din luna iunie a acestui an, a cerut un vot de încredere delegaţilor veniţi în Capitală.

Din partea filialei Neamț a participat Stejărel Nistor, președinte al organizației, numit în funcție de aripa Partidului România Mare condusă de Corneliu Vadim Tudor.

”Sunt peședinte al PRM Neamț, membru în Consiliul Director și în Consiliul Național al PRM. Congresul de pe 27 iulie nu cred că se va ține atât timp cât cei care l-au convocat erau demiși din funcție. Am fost la congres, am votat, toată lumea l-a votat pe Corneliu Vadim Tudor, au fost peste 1.000 de oameni. De acum înainte încerc să organizez PRM Neamț, să facem alegeri și să constituim Biroul Permanent Județean. Vreau să pun la punct o nouă bază de date să vedem cum stăm și să stau de vorbă cu toată lumea, primar și consilieri membri ai PRM Neamț și să putem da drumul la treabă”, a declarat Stejărel Nistor, președinte al PRM Neamț.

“Li s-a dat ceva de mâncare și li s-a asigurat transportul”

De cealaltă parte Dumitru Badea, membru în Biroul Național al PRM și unul dintre cei care au susținut și votat revocarea din funcție a lui Corneliu Vadim Tudor, spune că ceea ce s-a întâmplat zilele trecute la București nu are nici un fel de valoare.

”Ăla a fost congres? Ce congres? Trebuia anunțat cu 50 de zile înainte, conform legii partidelor, trebuiau organizate alegeri și conferințe județene, trebuiau aleși delegații prin vot secret. S-au adunat să voteze ce vor ei, a fost o parodie, nu a fost nimic reprezentativ, iar cei veniți acolo, mulți dintre ei nici măcar nu erau membri de partid. Li s-a dat ceva de mâncare și li s-a asigurat transportul până acolo. Corneliu Vadim Tudor nu avea această împuternicire, să organizeze un congres, el este doar simplu membru. Congresul ăsta a fost o mizerie, cu încălcarea legii și a statutului. La congresul de pe 27 iulie voi susține excluderea lui Corneliu Vadim Tudor din partid. Bineînțeles vom susține și congresul de la Alba Iulia de pe 27 iulie, mai ales că atmosfera este bună în partid, chiar ieri am fost la ultima conferință județeană de la Iași. O să reorganizăm Partidul România Mare, iar pe Corneliu Vadim Tudor o să-l excludem din partid pentru că omul ăsta nu are nici un Dumnezeu”, a declarat Dumitru Badea.

Vadim, revocat în iunie

Reprezentanţi din 24 de organizaţii judeţene ale PRM au participat, în iunie, la o şedinţă extraordinară a Consiliului Naţional, la care s-a decis revocarea preşedintelui partidului Corneliu Vadim Tudor şi a conducerii PRM. Gheorghe Funar, până în iunie secretar general al PRM, declara la acea vreme că în cadrul reuniunii Consiliul Naţional s-a decis modificarea şi completarea statutului partidului. Totodată, Funar a menţionat că acest for a hotărât revocarea preşedintelui PRM, CV Tudor, precum şi a Biroului Politic şi a Comitetului Director al partidului. De asemenea, s-a decis alegerea unui Birou Politic interimar care să asigure conducerea partidului până la organizarea unui congres extraordinar. “Eu am discutat cu domnul preşedinte Vadim pe tema acestei întâlniri de astăzi şi dânsul a fost de aceeaşi părere cu mine ca să particip la această întâlnire, suntem în cadrul aceluiaşi partid. Eu am insistat ca să vină şi dânsul la această conferinţă extraordinară, are motivele întemeiate ale dânsului pentru care nu a participat, dar sperăm ca astăzi să se fi întâmplat un lucru care să relanseze PRM, eu sunt pentru unitatea partidului”, a spus în iunie Funar. Într-o declaraţie făcută presei, CV Tudor a susţinut la acea vreme că reuniunea de la Palatul Parlamentului este nestatutară. “Ce au făcut ei acolo e nestatutar, e total ilegal, (…) pretind că sunt şefi de filiale, nu sunt aşa ceva (…). Pe mine nu mă poate înlocui nimeni din această funcţie, chiar şi numai pentru simplul motiv că sunt preşedintele fondator al partidului şi marca PRM e înregistrată la OSIM pe numele meu”.

stejarel nistor 2

vadim

Autor:

Ultima ora

Poate te interesează...

Mai mult

    Incendiu în comuna Tazlău – o locuință și două anexe s-au făcut scrum de la un scurtcircuit

    O familie din localitatea Tazlău a rămas fără agoniseala de-o viață în urma...

    Accident rutier în municipiul Huși – un copil a fost rănit

    Un accident de circulație soldat cu rănirea unui minor în vârstă de 8...

    98 de sancțiuni aplicate de polițiști pe DN2. Un șofer a fost prins băut la volan

    Polițiștii nemțeni au aplicat 98 de sancțiuni contravenționale în urma unei acțiuni desfășurate...

    Accident la Roman – un copil de 8 ani a ajuns la spital

    O minoră de 8 ani a fost rănită și a ajuns la spital...

    Expoziție de pictură Florin Mareș la Muzeul de Artă Roman

    Muzeul de Artă Roman găzduiește expoziția personală de pictură a artistului plastic Florin...

    FOTO&VIDEO Iași Zeci de mii de pelerini înalță rugăciuni la racla Cuvioasei Parascheva

    Pelerinajul de la Catedrala Mitropolitană Iași, acolo unde se află expuse raclele Cuvioasei...

    Piatra Neamț găzduiește Cupa României și Campionatul Național pe Echipe U20 la lupte

    Competițiile de lupte au început vineri, 9 octombrie, la Sala Polivalentă din Piatra...