Din ciclul ”dezvoltăm și apoi regionalizăm”, sau măcar dezbatem că regionalizăm, vă supunem atenției un articol, publicat în ”Ziarul Financiar”, despre banii alocați prin bugetul României din 2016 pentru autostrăzi și căi ferate. Potrivit acestuia, regiunea Moldovei nu va primi niciun ban în acest scop, deși aici locuiesc peste 4,2 milioane de plătitori de taxe și impozite. Este vorba, practic, de o condamnare la sărăcie și izolare într-o lume a comunicării, este vorba despre o strategie a clasei politice românești, care una spune și alta fumează. Aruncatul cu pietre în tehnocrați nu-și are rostul, chiar dacă vorbim despre oameni din Zalău, Cluj sau Sibiu, pentru că PSD-ul a votat bugetul, deoarece în proporție de 95% este cel propus de guvernul lor, iar liberalii pentru că exercițiul democratic este mai frumos când respecți ordinele.
Lucrurile, în cifre seci, sunt înspăimântătoare pentru o zonă și așa neglijată și redusă doar la calitatea de bazin electoral ușor manevrabil. Până când vom avea comunicate victorioase de la toți liderii de partide locale, despre cum se bat ei și partidele lor pentru autostrăzi de la Iași la Târgu Mureș, vă invităm să citiți aici despre crunta realitate. O puteți face cu gândul frumos că s-au mărit salariile și pensiile.