Doi tineri, de 18 respectiv 24 de ani, din Piatra-Neamţ şi Dumbrava Roşie, au fost prinşi în flagrant de angajaţii unui supermarket din apropierea gării din Piatra-Neamţ în timp ce furau de pe rafturi produse de îngrijire personală şi alimentare.
S-a întâmplat aseară, 19 iunie, iar angajaţii au sunat la Poliţia Locală care i-a preluat şi i-a condus la sediul propriu pentru a-i legitima şi a le întocmi documentele de constatare a furtului.
“În urma identificării și a stabilirii condițiilor în care s-au produs faptele, dar și a întocmirii documentelor de constatare a infracțiunii de furt, cei doi bărbați au fost conduși la sediul Poliției Municipiului Piatra Neamț, unde au fost predați în vederea continuării cercetărilor pentru infracțiunea de furt”, precizează Irina Ştefănescu, purtătorul de cuvânt al Poliţiei Locale.
A.C.