Un bărbat, de 34 de ani, a fost prins, duminică, 29 ianuarie, circulând cu 194 km/h pe DN2, în afara localității Secuieni. Polițiștii i-au suspendat dreptul de a conduce pentru 90 de zile și l-au amendat cu 1.125 de lei. DN2 (supranumit ”șoseaua morții”) este una din arterele cunoscute pentru numărul mare de accidente produse ca urmare a combinației dintre viteza excesivă cu care circulă șoferii și indisciplina pietonilor care traversează pe unde li se pare lor mai convenabil. În zilele de sâmbătă și duminică, polițiștii rutieri din tot județul au fost angrenați în acţiuni de combatere a conducerii cu viteză peste limita legală.
”Acțiunile au fost concentrate cu preponderență pe DN2, dar și pe sectoarele de drum cu risc accidentogen DN15, DN 15B, DN 15D, DN 12C”, a declarat inspectorul Elena Bulgărea, purtătorul de cuvânt al Poliției Neamț.
”În urma abaterilor înregistrate de aparatura radar amplasată atât pe autospeciale inscripționate, cât și pe cea neinscripționată, polițiștii rutieri au reținut 54 de permise de conducere și au aplicat 208 sancțiuni contravenționale pentru depășirea limitei legale de viteză. Totodată a mai fost reținut un permis de conducere pentru depășire neregulamentară, iar trei certificate de înmatriculare au fost retrase pentru abaterile constatate”. (C.M.)