Iarna începe, în calendarul oficial, la 1 decembrie, dar în calendarul popular la 6 decembrie, odată cu Moş Nicolae.
În noaptea de 5 spre 6 decembrie, se spune că Moş Nicolae vine la geamuri, vede copiii care dorm şi sunt cuminţi şi le lasă în ghete dulciuri şi alte daruri, însă tot el este acela care-i pedepseşte cu o nuieluşă pe cei leneşi şi neascultători.
Moş Nicolae nu se arată niciodată, iar povestea darurilor aduse pe furiş copiilor în această noapte a început acum foarte mult timp.
Sfântul Nicolae
Este un personaj real din hagiografia creştină, sărbătorit în calendarul bizantin, dar şi în cel latin, luteran sau anglican, în data de 6 decembrie. În calendarul ortodox în această dată este prăznuit Sfântul Ierarh Nicolae, făcătorul de minuni. Nicolae s-ar fi născut în cetatea Patara din ţinutul Lichiei, astăzi Kocademre în Turcia, în jurul anului 280, într-o familie înstărită, iar numele său în limba greacă înseamnă „biruitor de popor”. La moartea ambilor părinţi, când era copil, a moştenit întreaga avere şi a hotărât să o folosească pentru a ajuta cât mai mulţi oameni nevoiaşi devenind astfel cunoscut pentru credinţa, zelul şi dragostea pentru semeni şi în special pentru copii. Creştinii acelor timpuri au păstrat memoria minunilor sale: readucerea la viaţă a trei copii omorâţi, a unui corăbier căzut de pe catarg, vindecarea unor boli incurabile, oprirea prin rugăciune şi post a furtunii de pe mare şi multe altele. Sfântul Nicolae obişnuia să-i ajute pe oamenii săraci fără ştirea lor, iar dacă era descoperit de cineva, sfântul îl ruga să nu spună cuiva, ci mai degrabă să mulţumească lui Dumnezeu. Devenit Episcop de Myra, Nicolae s-a retras în ultima parte a vieţii la Mănăstirea Sionului, pe care o ctitorise chiar el lângă capitala Lichiei, unde a fost înmormîntat la 6 decembrie 345 sau 352. În anul 1087 moaştele au fost furate de câţiva negustori italieni şi duse la Bari, unde, la 22 iunie 1197, a fost sfinţită biserica ridicată special pentru a-i adăposti moaştele. Astăzi, moaştele sale se află tot aici, deşi părticele din ele au ajuns în mai multe biserici din lumea creştină. Pe baza relicvelor, o echipă de cercetători din Marea Britanie a reuşit să reproducă grafic chipul lui Sfântul Nicolae. O mică parte din moaştele Sfântului se află la Mănăstirea Aninoasa din judul Argeş şi, din secolul XIX, mâna dreaptă a Sfântului Nicolae se păstrează la Biserica Sf. Gheorghe Nou din Bucureşti.
Tradiţii de Sânicoară
În calendarul popular românesc iarna începe în noaptea din 5 spre 6 decembrie, de Sfântul Nicolae, care e numit în popor Sânicoară. Se spune că el stă în stânga Domnului, iar în seara de Anul Nou când cerurile se deschid de trei ori, Sfântul Nicolae se zăreşte cum stă la aceeaşi masă cu Dumnezeu şi Sfântul Vasile. Tradiţia românească spune că în această zi Moşul îşi scutură barba şi deci trebuie să ningă. Iar dacă se întâmplă să nu ningă, atunci se zice: “Hei, a întinerit Sfântul Nicolae”. Dacă Sânicoară a venit pe un cal alb, atunci iarna va fi scurtă, iar dacă a venit cu un cal negru, iarna va fi lungă şi grea. Se mai spune că dacă Sfântul Nicolae a venit pe un cal alb, Sfântul Ion va merge pe un cal negru, adică va întoarce iarna. De ziua lui Sânicoară se fac vrăji, farmece şi pronosticuri meteorologice, se pun crenguţe de pomi fructiferi în apă pentru a înflori de Anul Nou, ocazie cu care se prognozează şi rodul livezilor pentru anul viitor. Sânicoară e cel mai popular sfânt din Ardeal, iar sărbătoarea lui a creat un adevărat folclor, de la daruri şi până la obiceiurile şi legendele care diferă de la sat la sat. Este protectorul corăbierilor pe care îi salvează de la înec şi se spune că atunci când cineva trece pe lângă o apă mare e bine să-şi facă semnul crucii şi să se roage la Sfântul Nicolae, căci el este mai-mare peste ape. Sfântul Nicolae este şi protectorul celor încercaţi de soartă, văduve, orfani şi al fetelor sărace, care se mărită greu, şi al copiilor cu care e generos şi le aduce daruri dacă sunt cuminţi, dar îi şi pedepseşte cu o nuieluşă când sunt obraznici şi neascultători. La Sânicoară se roagă soldaţii atunci când merg la război şi se spune că şi hoţii se roagă la acest sfânt ca să îi ajute în isprăvile lor, şi, poate, să facă minunea de a nu le aduce o nuielusă ca pedeapsă. (ZCH NEWS; SURSA: stiri.tvr.ro)