Primul ministru Sorin Grindeanu în Neamț – Programul oficial

23 martie este ziua când Guvernele României și Republicii Moldova vor susține ședință comună, a treia. Cu acest prilej, primul ministru Sorin Grindeanu și-a făcut public programul zilei de mâine în județul Neamț.

Astfel, potrivit biroului de presă al Guvernului României, la ora 11.40, va avea loc o întrevedere tête-à-tête între premierul Sorin Grindeanu și omologul său moldovean, Pavel Filip, întrevedere găzduită de Consiliul Județean Neamț.

La ora 12.00, tot la Palatul Administrativ al județului Neamț, va începe reuniunea bilaterală a celor două Guverne, la ora 13.00 sunt anunțate declarații de presă comune susținute de cei doi premieri, în același cadru, iar la ora 14 e planificată o vizită la Mănăstirea Agapia, unde SPP-iștii au fost deja, încă de azi, ca să asigure perimetrul. Tot la Mănăstirea Agapia, la ora 14.30, e programat un dejun de lucru.

(ZCH News

Autor:

Vlad Bălănescu
Vlad Bălănescuhttp://www.zch.ro
Vlad Bălănescu este administratorul și redactorul șef al site-ului zch.ro. Este doctor în economie și se ocupă în principal de redactarea de materiale din acest domeniu dar și de analize de natură politică, educațională sau administrativă. De mai mult de șase ani scrie pentru site-urile www.mesagerulneamt.ro și www.zch.ro și săptămânalul Mesagerul de Neamț.

Ultima ora