Primele imagini de la incendiul de la Mănăstirea Paltin – Petru Vodă

Actualizare: Pompierii au localizat incendiul după circa două ore și acționează pentru stingerea tuturor focarelor. Clădirea care a luat foc este situată chiar lângă biserica de lemn.

Primele imagini de la incendiul de la Mănăstirea Paltin - Petru Vodă

Primele imagini de la incendiul de la Mănăstirea Paltin - Petru Vodă

Primele imagini, la circa două ore de la anunțarea incendiului de la Mănăstirea de maici Paltin (Petru Vodă), arată amploarea incendiului, care a cuprins acoperișul corpului principal al stăreției. Nimeni nu a fost rănit sau surprins în incendiu. Maicile au reușit să scoată icoane și alte bunuri din stăreție, dar la această oră nu se știe cât de mult a distrus în interior focul. Pompierii de la Poiana Teiului, care au ajuns primii, au acționat pentru ca flăcările să nu se extindă la celelalte clădiri. Au fost trimise echipaje de la Târgu Neamț și de la Piatra Neamț, în total 6 autospeciale de stingere și două de intervenție la înălțime. Incendiul a fost anunțat în seara de 4 ianuarie, la scurt timp după ora 21. (C.I.)

Primele imagini de la incendiul de la Mănăstirea Paltin - Petru Vodă

Primele imagini de la incendiul de la Mănăstirea Paltin - Petru Vodă

Autor:

Ultima ora

Neamț. Accident rutier în comuna Ion Creangă – două persoane au fost rănite

Un accident de circulație soldat cu doi răniți a...

Veste neagră pentru familia fostului parlamentar Ioan Munteanu

O tragedie cumplită a lovit familia fostului deputat PSD...

Suceava. O femeie a decedat după ce a căzut de la înălțime

Tragedie în municipiul Suceava după ce o femeie a...

DNA l-a trimis în judecată pe fostul primar al comunei Zănești

Actualizare Direcția Națională Anticorupție a emis comunicatul referitor la trimiterea...

Neamț. Doi primari au pierdut litigiile în care încearcă redobândirea funcției

Doi aleși locali din județul Neamț, unul dintre aceștia...

Urși semnalați la Bodești și Girov

Locuitorii din comunele nemțene Bodești și Girov au primit...