Primarul de Roman, Lucian Micu, s-a întâlnit joi, 31 ianuarie, cu reprezentanții Consiliului Județean Neamț și cu președintele Ionel Arsene, pentru a discuta proiectul comun de realizare a canalizării pe strada Mihai Viteazu și modernizarea, cu covor asfaltic, a respectivei artere din oraș. La finele anului trecut, Primăria Roman a dat în administrare respectivul sector de drum Consiliului Județean Neamț, iar consilierii județeni au aprobat preluarea în administrare în ședința ordinară a CJ Neamț, miercuri, 30 ianuarie.
”Înainte de efectuarea, de către Consiliul Județean, a acestei lucrări de modernizare cu covor asfaltic, Primăria Roman va demara proiectarea realizării rețelei de canalizare, care nu există până în acest moment pe porțiunea dintre intersecția cu Ștefan cel Mare și până la strada Chimiei. Execuția lucrării rețelei de canalizare va fi bugetată pentru anul acesta. Urmează ca și reprezentanții Consiliului Județean să demareze procedurile pentru întocmirea unei documentații de avizare a lucrărilor de intervenție, a proiectului tehnic și realizarea licitației pentru stabilirea constructorului, promisiunile făcute astăzi, la Roman, fiindcă strada va fi modernizată cu covor asfaltic până la finele acestui an”, se precizează într-un comunicat de presă emis de Primăria Municipiului Roman . (I.Ș.)