A luat foc acoperișul unei hale de peleți din Viișoara

A luat foc acoperișul unei hale de peleți din ViișoaraActualizare: Flăcările au distrus o porțiune din acoperiș, construit din astereală de lemn, plăci OSB și carton bituminat. Incendiul a izbucnit din cauza unor scântei, care au ajuns în sistemul de ventilare.

Știre inițială.

Acoperișul unei hale industriale, în care se fabrică peleți, situată peste drum de Primăria Alexandru cel Bun, a luat foc, în această dimineață de 1 februarie. Patru autospeciale de intervenție și o ambulanță SMURD s-au deplasat la locul incendiului, iar militarii au reușit să localizeze focul imediat.

A luat foc acoperișul unei hale de peleți din Viișoara

Conform purtătorului de cuvânt al ISU Neamț, în hala respectivă nu se lucra în momentul izbucnirii incendiului. În schimb s-a muncit ieri, până aseară târziu.  SLT Adrian rotaru a mai precizat că suprafața afectată de flăcări este de aproximativ 50 de mp. Vom reveni cu detalii.

Autor:

Vlad Bălănescu
Vlad Bălănescuhttp://www.zch.ro
Vlad Bălănescu este administratorul și redactorul șef al site-ului zch.ro. Este doctor în economie și se ocupă în principal de redactarea de materiale din acest domeniu dar și de analize de natură politică, educațională sau administrativă. De mai mult de șase ani scrie pentru site-urile www.mesagerulneamt.ro și www.zch.ro și săptămânalul Mesagerul de Neamț.

Ultima ora