Primarul Leoreanu: „Rromii romașcani nu sunt discriminați”

Simion Stan, vicepreședinte al Partidei Rromilor Pro Europa (PRPE), a lansat în presa județeană acuzații conform cărora cetățenii de etnie rromă din Roman nu ar avea accesul permis în unele dintre localurile din oraș: “Expresii de genul «nu te primesc pentru că eşti ţigan» nu trebuie să se mai audă în Roman. I-am sfătuit pe toţi să înregistreze cu telefoanele sau cu alte mijloace când li se întîmplă asa ceva”.

Primarul Laurențiu Leoreanu spune că la urechile sale nu au ajuns aceste „reproșuri”, deși edilul are un consilier personal care se ocupă tocmai de problemele comunității de rromi. “Nu mi s-a adus la cunoștință așa ceva. Personal, am văzut un grup de rromi care intra la bazinul de înot. Li se cere și lor să respecte normele de igienă, dar aceste reguli se aplică pentru toată lumea. Nu facem discriminare. Și în Sala Sporturilor i-am văzut, se comportă civilizat. S-ar putea și un român care face scandal să nu mai fie primit într-un bar sau club, așa cum i se poate întâmpla și unui rrom, dacă are o atitudine necivilizată. Nu am semnale majore de nerespectare a drepturilor cetățenilor, la egalitatea de șanse”, a spus edilul.

Reprezentanții PRPE amenință că vor cere o anchetă la Consiliul Național pentru Combaterea Discriminării și nu ar fi pentru prima dată când se întâmplă. În 2002, în urma celei mai sâmgeroase altercații din municipiu, desfășurată la un Internet cafe între un grup rromi și câțiva bodyguarzi, mai mulți patroni de localuri din oraș au decis să anunțe prin afișe lipite pe ușă “dreptul de a-și selecta clienții”. (C. MATEI)

Autor:

Ultima ora

VIDEO-FOTO. Accident pe centura municipiului Piatra Neamț

Un accident s-a petrecut în această seară, 12 iunie,...

Piatra-Neamț. Sunt așteptate să depună cereri cuplurile ce împlinesc 50 de ani!

Cuplurile care împlinesc 50 de ani, inclusiv până în...

Meta se confruntă cu probleme: Facebook și Instagram sunt indisponibile pentru utilizatori

Două dintre cele mai mari rețele sociale din lume,...

Regiunea Nord-Est, în centrul atenției internaționale: Congres de Medicină Tradițională Chineză la Piatra Neamț

Municipiul Piatra Neamț devine pentru două zile capitala europeană...