Primarul Harpa, din nou în fața presei

humulescu - harpa

Joi, 31 octombrie, primarul Daniel Harpa va susține a doua conferință de presă în care va expune atât problemele, cât și realizările Primăriei Târgu-Neamț. Ultima conferință de presă a fost susținută în august. „Chiar dacă în luna septembrie nu am reușit să organizăm conferința de presă, datorită faptului că am fost invitat, împreună cu domnul viceprimar în Republica Moldova, mai exact în orașul Dondușeni, cu care dorim să ne înfrățim, joi, 31 octombrie vom susține o conferință de presă, chiar înainte de ședința Consiliului Local, în care vrem să aducem la cunoștință atât cetățenilor, cât și presei, problemele cu care se confruntă primăria, dar și reușitele din ultimele două luni”, a precizat primarul Daniel Harpa.

Tema conferinței de presă din august a fost „Actualitate în administrația publică locală și evenimentele lunii septembrie”. Pe ordinea de zi au fost abordate subiecte ca stadiul investițiilor, vizita primarului Harpa în Ucraina, pregătirea școlilor pentru începerea anului școlar și Hramul orașului Târgu Neamț.

„Mi s-a părut normal ca o administrație publică locală să organizeze lunar câte o conferință de presă, în care să expună atât realizările, cât și nerealizările și toate acestea printr-o abordare bazată pe argumente și cifre. Atât cetățenii, cât și presa trebuie informaţi periodic asupra problemelor cu care se confruntă o primărie, eforturile care se fac, cât și nereușitele, atunci când este cazul”, declara înainte de conferința de presă din august, edilul.

Ultima conferință de presă, care a avut loc la Primăria Târgu Neamț a fost în luna aprilie a acestui an și s-a desfășurat cu ocazia finalizării Proiectului „Valea Ozanei. Mit și legendă”. Conferințe de presă au avut loc și în mandatele fostului primar Decebal Arnăutu, dar acum putem vorbi de o premieră la Primăria Târgu Neamț prin prisma faptului că acestea vor avea loc periodic, în fiecare lună. (C.T. STURZU)

Autor:

Ultima ora

Poate te interesează...

Mai mult

    Sistemul medical riscă să se blocheze în 2-3 săptămâni, avertizează ministrul interimar al Sănătății

    Fără o rectificare bugetară până la începutul lunii noiembrie, serviciile de ambulanță și...

    Vaslui. Accident la Negrești. O tânără a ajuns la spital

    Un accident în care au fost implicate un autoturism și o autoutilitară s-a...

    Șoferițe implicate în toate cele trei accidente raportate în Neamț. La Tașca, un tânăr este cel vinovat

    În toate cele trei evenimente rutiere raportate de polițiști în Neamț, între 9...

    Ștafeta Veteranilor Invictus a ajuns la Bacău. Militarii au preluat traseul roșu de la echipa din Vaslui

    Militarii Bazei 95 Aeriană „Erou căpitan aviator Alexandru Șerbănescu” au preluat, luni, Ștafeta...

    Neamț. A intrat să fure din bucătăria de vară, dar a fugit când l-a văzut o vecină. Suspectul are 15 ani

    O tentativă de furt din comuna Trifești s-a încheiat fără pradă luată din...

    Bărbat din Vaslui reținut după un atac cu toporul asupra concubinei, la Oniceni

    Un bărbat de 36 de ani, din județul Vaslui, a fost reținut pentru...

    Incendiu la o casă din Răucești. Locuința a ars în totalitate

    Un incendiu a izbucnit în noaptea de luni spre marți, 13 octombrie, la...

    Ziua Internaţională pentru Reducerea Riscului Dezastrelor Naturale

    În fiecare an, pe 13 octombrieeste marcată Ziua Internațională pentru Reducerea Riscului Dezastrelor,...