0:00

Primarul Harpa asaltat de șomeri, ZCH NEWS - sursa ta de informații

În fiecare marți, între orele 10-12, primarul Daniel Harpa oferă audiențe, în Sala de ședințe a Consiliului Local Târgu-Neamț, tuturor celor vor să li se rezolve tot felul de probleme. Așa se face că marți, 4 martie, edilul a fost asaltat cu mai multe cereri pentru găsirea unor locuri de muncă. Dacă în alte zile primarul este asaltat de zeci de cetățeni de etnie rromă, săptămâna aceasta a fost asaltat de zeci de târgnemțeni ce-și caută un loc  de muncă și nu găsesc. Și cine altcineva ar putea să-i ajute dacă nu primarul!

Un bătrân de peste 70 de ani a venit în audiență la primar să-l ajute să primească ajutor social. Edilul a chemat un responsabil de la Compartimentul Social, care l-a informat pe bătrân că nu poate primi acest ajutor, pentru că nu se încadrează în limitele legii de acordare a acestuia, având deja o pensie de 900 de lei și mai mulți metri pătrați de teren. Dar, vizibil emoționat de starea de sănătate a bătrânului, edilul a cerut să i se dea acestuia un ajutor de urgență și mai multe alimente.

Un alt caz a fost al celor doi cetățeni de până în 45 de ani, care îi cereau edilului să-i ajute cu un loc de muncă, unul dintre ei fiind muncitor în domeniul forestier. Primarul Harpa i-a îndrumat spre o fabrică nou-înființată din cartierul Blebea, care se ocupă cu prelucrarea lemnului și are informații că patronul face angajări.

Un caz mai delicat a fost cel al unei femei, care i-a oferit primarului un mărțișor, ca  răsplată pentru ajutorul pe care i l-a acordat în privința ajutorului financiar pentru copilul său cu disabilități.

Edilul ne mărturisește că multe din cererile unor cetățeni nu pot fi rezolvate pentru că nu intră în competența sa. De cele mai multe ori, cetățenii i se adresează cu cereri ce țin de competența altor instituții.

„La aceste audiențe vin tot felul de cetățeni cu probleme care nu depind de primar, mulți dintre ei vin cu probleme personale, litigii între vecini sau pur și simplu cer bani. Însă primăria nu este o societate de binefacere, mai ales că nu suntem nici în situația de a ne da banii afară din casă. Încerc pe cât posibil să rezolv problemele la cât mai mulți cetățeni, chiar dacă nu de puține ori intervin personal pe la oameni de afaceri din oraș pentru a-i angaja. Știu că e greu, nici nouă nu ne e ușor, dar încercăm pe cât posibil să-i ajutăm pe cei care într-adevăr au nevoie de ajutor”, ne-a declarat primarul Daniel Harpa.

Ciprian Traian STURZU

Articolul precedentPrimarul Harpa prezent la întâlnirea AOR
Articolul următorCandidații pentru șefia Spitalului, nicio surpriză