Joi, 14 decembrie, Poliţia Locală Târgu-Neamţ a demarat o nouă acţiune de prindere şi identificare a mai multor cerşetori rromi din zonele aglomerate ale oraşului. În urma acţiunii, au fost prinşi 12 rromi din comuna Vânători-Neamţ, ce practicau cerşetoria în zona magazinului Lidl și în alte zone aglomerate din centrul orașului.
Cei 12 rromi, majoritatea minori, au fost aduşi la Primăria Târgu-Neamţ, pentru identificare, după care au fost preluaţi de angajaţi ai Poliţiei Locale şi un reprezentant din cadrul Serviciului de Asistenţă Socială din cadrul Primăriei Vânători-Neamţ.
“Aceste persoane de etnie rromă au fost prinse la cerşit în mai multe zone din oraş. La această acţiune a participat un angajat al Poliţiei Locale Târgu-Neamţ, îmbrăcat în civil şi un inspector din cadrul Direcţiei de Asistenţă Socială. Una dintre aceste persoane, care staţiona cu căruţa a sărit chiar cu biciul, atunci când ne-am îndreptat spre el şi i-am cerut socoteală. Astfel de acţiuni vor avea loc pe tot parcursul acestei luni, dar şi în ianuarie”, ne-a spus Florin Tofan, şeful Poliţiei Locale Târgu-Neamţ.
Despre problemele create de unii cetăţeni rromi din comuna Vânători-Neamţ am discutat şi cu primarul Maria Petrariu, care ne-a mărturisit că, împreună cu primarul Daniel Harpa, va iniţia un proiect legislativ ce va fi înaintat către Parlamentul României: “Am dispus ca o echipă de doi poliţişti locali din comuna noastră să facă razii în această perioadă pe raza oraşului Târgu-Neamţ, pentru a identifica familiile de rromi din comuna noastră care practică periodic cerşetoria sau îşi trimit copiii la cerşit regulat. Cei care au fost identificaţi în urma acţiunii de joi sunt în majoritate minori, dar le-am identificat părinţii şi le-am pus în vedere că îşi vor pierde ajutoarele sociale, sau mai grav, vor fi decăzuţi din drepturile părinteşti. În această perioadă îi vom supraveghea atent, dar trebuie să amintesc aici, că şi acei cetăţeni care le oferă bani sunt vinovaţi, pentru că încurajează în acest mod cerşetoria. Am avut o discuţie şi cu domnul primar Daniel Harpa şi vom face front comun împotriva cerşetoriei, în sensul că vom iniţia un proiect legislativ care va fi depus la Parlamentul României. Legea de acum nu-ți permite decât să le dai amendă, ei nu o plătesc, mergi la instanţă, instanţa îi obligă la muncă în folosul comunităţii, iar ei nu vin la muncă. E un cerc vicios. O să apelăm la ajutorul parlamentarilor din zona noastră să ne sprijine în demersul nostru”.
“Împreună cu doamna primar de la Vânători-Neamţ şi cu Direcţia de Asistenţă Socială vom face un demers, prin parlamentarii noştri din zonă, pentru iniţierea unui proiect legislativ, care să permită înăsprirea legilor cu privire la cerşetorie şi împotriva părinţilor care-şi trimit copiii la cerşit. Fac apel la cetăţeni să nu mai ofere bani la cerşetori, pentru a nu încuraja acest fenomen care ne afectează pe toţi”, a spus şi primarul Daniel Harpa. (C.T. STURZU)
F B.
AȘTEPTĂM REZULTATE CÂT MAI CURÂN