Primarii se vor putea împrumuta din Trezorerie

lei 04Ministrul Finanţelor, Darius Vâlcov, a declarat, luni, 16 februarie, la Adunarea generală a Asociaţiei Comunelor din România, că, împreună cu Ministerul Dezvoltării, pregăteşte o ordonanţă de urgenţă care să permită primăriilor să se împrumute din Trezorerie pentru plata cofinanţărilor şi a corecţiilor.

„În această lună pregătim, împreună cu Ministerul Dezvoltării, o ordonanţă de urgenţă prin care să vă permitem să vă împrumutaţi din Trezorerie, pe o perioadă de până la 20 de ani, pentru cheltuielile de cofinanţare a proiectelor din fonduri europene, dar şi pentru plata corecţiilor, acolo unde acestea există”, le-a spus Vâlcov primarilor de comune reuniţi la Bucureşti, conform mediafax.ro.

El a anunţat, totodată, că miercuri, 18 februarie, vor fi prezentate în primă lectură în Guvern noul Cod Fiscal şi noul Cod de procedură fiscală, care vor cuprinde şi propunerile primarilor.

Darius VÂLCOV
Darius VÂLCOV

„Foarte multe dintre propunerile dumneavoastră au fost preluate. Astfel, aţi solicitat ca impozitul pe venitul din agricultură, dar şi din pensii, să nu mai fie făcut venit integral la bugetul de stat, ci să fie împărţit în cote şi pentru dumneavostră. Acest lucru a fost prins, sper ca să rămână inclusiv după dezbaterea parlamentară”, a anunţat Darius Vâlcov.

El a spus că vor urma trei luni de dezbateri asupra Codului fiscal şi de procedură fiscală.

„Sperăm ca la sfârşitul lunii iunie să fie aprobat acest Cod Fiscal şi ne dorim să nu mai fie modificat până în 2020. După coduri, urmează discuţia pe Legea finanţelor publice şi Legea finanţelor publice locale, care vă interesează pe dumneavoastră”, a mai spus Darius Vâlcov.

Autor:

Vlad Bălănescuhttp://www.zch.ro
Vlad Bălănescu este administratorul și redactorul șef al site-ului zch.ro. Este doctor în economie și se ocupă în principal de redactarea de materiale din acest domeniu dar și de analize de natură politică, educațională sau administrativă. De mai mult de șase ani scrie pentru site-urile www.mesagerulneamt.ro și www.zch.ro și săptămânalul Mesagerul de Neamț.

Ultima ora

Poate te interesează...

Mai mult

    Tragedie în pădurea din Vaduri: un bărbat de 60 de ani, prins sub un copac căzut

    Un bărbat în vârstă de 60 de ani a murit vineri după-amiază în...

    În atenția locuitorilor cu venituri mici ai orașului Bicaz: ajutor financiar pentru plata facturilor la încălzire

    Un comunicat al Primăriei Bicaz informează asupra unui ajutor financiar oferit, în perioada...

    Măsuri pentru prevenirea și combaterea răspândirii rabiei în județul Neamț

    Instituția Prefectului – Județul Neamț informează că, în data de 6 octombrie 2026,...

    Roznov. Incendiu la o bucătărie de vară în zona Calea Tazlăului

    Un incendiu a izbucnit vineri, 9 octombrie 2026, la o bucătărie de vară...

    FOTO&VIDEO Botoșani Acțiune a poliției în școli și pe șosele: 31 de elevi chiuleau de la ore, amenzi în trafic de peste 50.000 lei!

    Polițiștii Biroului Siguranță Școlară, cu sprijinul Poliției Municipiului Botoșani, Serviciului de Ordine Publică,...

    Iași. Peste 35 de mii de pelerini la raclele Cuvioasei Parascheva și Sf. Paisie

    Puterea credinței își dezvăluie încă o dată dimensiunile, prin afluxul de credincioși ce...

    Atenție șoferi! RELEU de amploare. Poliția rutieră în trafic pe DN 2 în opt județe!

    Drumul Național (DN) 2 este puntea de legătură între 8 județe, fiind una...