Primăria, șmecheria și usturoiul de la Urban

primaria piatra

Din cauza văditelor probleme în documentările privind aspecte din activitatea Companiei Municipale de Investiții Urban SA, societate în care Municipiul Piatra Neamț este acționar majoritar și al cărei sediu este la picioarele clădirii de birouri VIP din Primăria Piatra Neamț, ne-am adresat domnului secretar al instituției, pentru lămuriri. Noi l-am întrebat dacă poziția de inginer șef a domnului Timaru cadrează, din punct de vedere al (in)compatibilității, cu cea de consilier local al municipiului Piatra Neamț. Nu doream decât să risipim îndoielile angajaților, ale partenerilor, care nu mai știu cui să se adreseze pentru relații, inginerului șef care ocupă biroul de director și răspunde la acest apelativ sau directorului de achiziții comerciale sau unui alt personaj aflat la butoane.

Domnul secretar ne-a trimis un răspuns de care ar putea fi mândru chiar și fostul secretar Vasile Vișan:

”Referitor la adresa dumneavoastră din data de 19.03.2014 prin care ne solicitați o serie de informații conform Legii nr. 544/ 2001 referitoare la situația CMI Urban, vă aducem la cunoștință următoarele:

În baza Legii nr. 2151/2001 și a legii bugetului de stat, societățile de interes local sunt obligate să prezinte Consiliului Local doar bugetul, nu și organigrama sau statul de funcții. Conform declarației de interese personale a dl. Neculai Timaru, acesta ocupă funcția de inginer șef la CMI Urban, funcție ce nu se regăsește în cele menționate de art. 88 din Legea161/2003.”

Din răspunsul tehnico-administrativ, demn de un inginer șef, înțelegem că dl. Fecic s-a întâlnit doar cu declarația de interese a lui Neculai Timaru, că șmecheria cu funcția care nu intră în nomenclatorul celor ce vizează incompatibilitatea ține la Piatra Neamț și că totul este ok. Numirea a fost la șmecherie, răspunsul e la șmecherie, indemnizațiile și răspunderile sunt reale. (D. OSTAHIE)

Autor:

Ultima ora

Poate te interesează...

Mai mult

    Tragedie în pădurea din Vaduri: un bărbat de 60 de ani, prins sub un copac căzut

    Un bărbat în vârstă de 60 de ani a murit vineri după-amiază în...

    În atenția locuitorilor cu venituri mici ai orașului Bicaz: ajutor financiar pentru plata facturilor la încălzire

    Un comunicat al Primăriei Bicaz informează asupra unui ajutor financiar oferit, în perioada...

    Măsuri pentru prevenirea și combaterea răspândirii rabiei în județul Neamț

    Instituția Prefectului – Județul Neamț informează că, în data de 6 octombrie 2026,...

    Roznov. Incendiu la o bucătărie de vară în zona Calea Tazlăului

    Un incendiu a izbucnit vineri, 9 octombrie 2026, la o bucătărie de vară...

    FOTO&VIDEO Botoșani Acțiune a poliției în școli și pe șosele: 31 de elevi chiuleau de la ore, amenzi în trafic de peste 50.000 lei!

    Polițiștii Biroului Siguranță Școlară, cu sprijinul Poliției Municipiului Botoșani, Serviciului de Ordine Publică,...

    Iași. Peste 35 de mii de pelerini la raclele Cuvioasei Parascheva și Sf. Paisie

    Puterea credinței își dezvăluie încă o dată dimensiunile, prin afluxul de credincioși ce...

    Atenție șoferi! RELEU de amploare. Poliția rutieră în trafic pe DN 2 în opt județe!

    Drumul Național (DN) 2 este puntea de legătură între 8 județe, fiind una...

    Incendiu într-o gospodărie din Onești, de la o lumânare

    O lumânare aprinsă lăsată nesupravegheată în interiorul unei încăperi este un incendiu în...