Primăria și Spitalul Roman caută firme de avocatură

Primaria Roman

Primăria și Spitalul Roman solicită acordul consilierilor locali pentru a achiziționa servicii de consultanță, asistență și reprezentare juridică. Deși la Primăria Roman tocmai s-a angajat un șef la Biroul Juridic, iar la Spitalul Roman există un contract cu un avocat, acum cele două instituții cer organizarea unei licitații pentru a găsi o firmă specializată care să le reprezinte interesele în instanță.

„În prezent, atât Biroul juridic-contencios din cadrul Primăriei, cât și cel din cadrul Spitalului se confruntă cu un deficit de personal. Parte din cauzele aflate pe rolul instanțelor judecătorești au un grad de complexitate ridicat, care necesită o corectă apărare, experiență și pregătire profesională specializată”, se arată în expunerea de motive.

Conform documentului, firmele care vor prelua aceste răspunderi trebuie să aibă oameni pregătiți inclusiv pe domeniul achizițiilor publice, inclusiv pe ce înseamnă proiecte pe fonduri europene. Legalitatea acestei solicitări este oferită, spun autoritățile, de OUG 26/2012.

Deși legea spune că autoritățile care au în structura organizatorică personal propriu de specialitate juridică nu pot achiziționa serviciile juridice de consultanță, asistență sau reprezentare, un alt articol permite acest lucru, dar doar “în situații temeinic justificate” și doar cu aprobarea consilierilor locali.

De la începutul acestui an, șef la Biroul Juridic din Primăria Roman a fost numit juristul Ana Leonte, care, conform primarului Laurențiu Leoreanu, are experiență în litigii, lucrând la companiile Cersanit și Agrana. Conform raportului Biroului Juridic pe anul 2013, Primăria Roman a avut pe rol 286 de litigii, din care în 189 a avut calitate de pârât, iar în 97 a fost reclamant. Din totalul litigiilor, 175 sunt acum în curs de soluționare. La Spitalul Roman, situația s-a mai așezat în timpul ultimului an. Dacă între 2011 și 2013, unitatea avea 475 de dosare în instanță, în ultimul an au apărut doar 15 procese noi. Spitalul Roman are doi juriști angajați din care unul pleacă din luna februarie și plătește lunar aproape 4.000 de lei pentru a avea parte și de serviciile unui avocat din exterior. (C.M.)

Autor:

Ultima ora

Poate te interesează...

Mai mult

    Iași Video-Foto. Românii caută ajutorul divin! Numărul pelerinilor ce au atins racla Cuvioasei Parascheva a depășit pragul de 100.000

    Amploarea pelerinajului de la Catedrala Mitropolitană Iași, unde sunt expuse raclele Cuvioasei Parascheva...

    „Regina Maria a României. Din viață în eternitate” – lansare de carte la Muzeul de Artă Piatra-Neamț

    Complexul Muzeal Național Neamț propune publicului lansarea cărții „Regina Maria a României. Din...

    Toamna își intră în drepturi – meteorologii anunță ploi, precipitații mixte la munte și vânt

    După prima decadă a lunii octombrie când ne-am bucurat de valori termice mult...

    Botoșani. Parte din lemnele pentru încălzirea unei școli s-au făcut scrum – cauza incendiului nu a fost stabilită

    Aproximativ 20 de metri cubi de lemn pentru încălzirea școlii din localitatea Cristești,...

    Incendiu în comuna Tazlău – o locuință și două anexe s-au făcut scrum de la un scurtcircuit

    O familie din localitatea Tazlău a rămas fără agoniseala de-o viață în urma...

    Accident rutier în municipiul Huși – un copil a fost rănit

    Un accident de circulație soldat cu rănirea unui minor în vârstă de 8...

    Expoziție personală de pictură Florin Mareș, la Muzeul de Artă din Roman

    O expoziție personală a artistului vizual Florin Mareș se deschide sâmbătă, 10 octombrie...