0:00

Primăria Pietrei vrea banii Rompetrol, ZCH NEWS - sursa ta de informații

În goana după finanțare, municipalitatea pietreană s-a orientat spre programele de responsabilitate socială ale marilor companii naționale, o sursă constantă, sigură și mai puțin politizată de alocări bugetare. Un exemplu recent în acest sens este programul ”Împreună pentru fiecare”, derulat de Rompetrol. Primăria Piatra Neamț depune 5 proiecte în cadrul acestui program, sperând să obțină banii necesari reabilitării a 5 cabinete medicale școlare. Potrivit oficialilor instituției, ar fi nevoie cam de 45.000 de lei pentru fiecare cabinet propus spre renovare, iar banii vor fi folosiți atât pentru reabilitare, cât și pentru dotare cu mobilier, amenajări și ce-i mai trebuie unui cabinet de școală ca să poată funcționa la parametri.

Proiectele primăriei s-au făcut pe cabinetele de la Școala nr. 5, de la Liceul Economic, Colegiul Național ”Calistrat Hogaș”, Colegiul Național de Informatică și Colegiul Tehnic (liceul forestier). Vinerea trecută, plenul consiliului local s-a pronunțat favorabil pentru depunerea proiectelor în cadrul sesiunii de finanțare Rompetrol, iar documentele au plecat spre București zilele acestea. Data limită până la care se pot depune proiectele este 7 iulie, iar câștigătorii urmează să fie anunțați la începutul lunii august.

”Împreună pentru Fiecare” este un program de responsabilitate socială, al cărui concept constă în implicarea Grupului Rompetrol ”în soluționarea unor cazuri din domeniul sănătății și al mediului, cu participarea comunităților locale beneficiare, promovând totodată voluntariatul și spiritul civic. ONG-uri, profesori, studenți, doctori etc. pot propune proiecte de mediu și sănătate, care să fie implementate anul acesta!” (www.impreunapentrufiecare.ro).

Demarat în 2009, programul a susținut o serie de proiecte în toată țara, de la modernizare de cabinete stomatologice până la aparatură medicală de 75.000 USD pentru Spitalul de Copii ”Grigore Alexandrescu”, de la sprijin acordat Fundației pentru SMURD până la acțiuni de ecologizare și dispensare în localități rurale. În sesiunile precedente de finanțare, din județul Neamț s-au calificat puține proiecte. Pe componenta de mediu, a fost declarat câștigător în 2011 proiectul ”Apă epurată – Viață curată, azil și orfelinat: prezent și viitor”, în satul Petru Vodă, comuna Poiana Teiului. Pe componenta de sănătate, tot în 2011 au fost depuse trei proiecte din Neamț: ”Împreună pentru o sănătate mai bună” (reabilitarea și dotarea cabinetului medical din comuna Ruginoasa), ”Ajută-i să iasă din lumea tăcerii” (proiect educațional pentru copiii afectați de Tulburări de Spectru Autist, din Târgu Neamț) și ”Renovarea și dotarea Secției de medicină internă a Spitalului Orășenesc Târgu Neamț”. (D. OSTAHIE)

Articolul precedentLa Disneyland pe banii Consiliului Județean
Articolul următorAdversari modeşti pentru Ceahlăul în Serbia