Primăria Pietrei țintește Excelența în turismul accesibil

Piatra-Neamt

Perla turistică a Moldovei s-a înscris în cursa pentru ”Premiul european de excelență pentru turism accesibil”. Concursul a fost lansat de Comisia Europeană și are ca principal obiectiv ”selectarea practicilor, soluțiilor sau inițiativelor de excelență din sectorul turistic, care au îmbunătățit accesul tuturor vizitatorilor, în special al celor cu dizabilități”. Primăria Piatra Neamț s-a hotărât să se înscrie în competiție date fiind investițiile de amploare făcute în numele turismului de la poalele Pietricicăi, pornind de la condițiile de participare, care-i permit asta – ”Practicile, soluțiile sau inițiativele pot fi finanțate din fonduri private, public-private sau publice și sunt implementate de agenți economici din sectorul turistic/ instituții publice, individual sau în colaborare cu alte organizații publice sau private”.

 Sunt două categorii de practici pentru care se pot depune dosare. Una privește unitățile de cazare și alimentație, a doua are în vedere patrimoniul național, cultura, divertismentul, agreementul… La această secțiune s-a înscris municipalitatea pietreană. Dosarele se depun până pe 31 mai, urmând să fie analizate în iunie, iulie și august, după care, pe baza punctajelor, în septembrie să fie stabilit rezultatul și câștigătorii să fie anunțați și la Comisia Europeană. Ocupanții primelor trei locuri la fiecare categorie vor fi invitați la Bruxelles, pentru a fi premiați de CE, iar, ca bucuria să fie completă, o ceremonie de premiere le va fi organizată cu prilejul Târgului de Turism al României, la toamnă, când vor primi și spațiu gratuit pentru expoziție, și diplome.

Autor:

Ultima ora

Suceava. Accident în localitatea Șcheia – un TIR a ajuns de-a latul drumului

Un accident de circulație soldat cu rănirea unei persoane...

Botoșani. Percheziții într-un dosar cu acuze de uz de armă fără drept și braconaj

Două percheziții domiciliare au avut loc în localitatea Cătămărești...

Temperaturi estivale în Regiunea Nord-Est

Administrația Națională de Meteorologie a actualizat prognoza și a...

Nodul rutier Bacău Nord se deschide pe 5 septembrie

Întreaga centură ocolitoare a municipiului Bacău va fi deschisă...