Primăria Piatra Neamț încurajează sportul minții

Mese-de-sah-in-parc

Șahiștii din cartierul Dărmănești, din Piatra Neamț, care se strâng în fiecare zi pentru a practica sportul lor preferat (n.r. – în zona magazinului Orion) au avut parte de o surpriză plăcută venită din partea Primăriei Piatra Neamț. În urma solicitărilor oamenilor din zonă, care joacă șah acolo sau pur și simplu se adună prin preajmă cu chef de socializare, au fost reparate 4 bănci și două mese.

„A fost înlocuită partea lemnoasă a băncilor, iar pentru mesele de joc a fost refăcut scheletul metalic”, a precizat Vlad Tudor, purtător de cuvânt al Primăriei Piatra Neamț.

Oamenii s-au arătat bucuroși că rugămințile puse pe foaie le-au fost ascultate și că solicitările lor de a îmbunătăți condițiile din zona Orion nu au fost trecute cu vederea.

„Mulțumim celor din primărie și  în special doamnei Andone pentru că s-au gândit și la noi. E bine că se mai repară câte ceva prin oraș. Era nevoie  pentru că mesele și băncile astea au ceva ani de când sunt montate aici”, au spus câțiva oameni care se „îndeletniceau” la o partidă de șah. (M. TEODOROF)

Autor:

Articolul precedent
Articolul următor

Ultima ora

Poate te interesează...

Mai mult

    Vaslui. Accident la Negrești. O tânără a ajuns la spital

    Un accident în care au fost implicate un autoturism și o autoutilitară s-a...

    Șoferițe implicate în toate cele trei accidente raportate în Neamț. La Tașca, un tânăr este cel vinovat

    În toate cele trei evenimente rutiere raportate de polițiști în Neamț, între 9...

    Ștafeta Veteranilor Invictus a ajuns la Bacău. Militarii au preluat traseul roșu de la echipa din Vaslui

    Militarii Bazei 95 Aeriană „Erou căpitan aviator Alexandru Șerbănescu” au preluat, luni, Ștafeta...

    Neamț. A intrat să fure din bucătăria de vară, dar a fugit când l-a văzut o vecină. Suspectul are 15 ani

    O tentativă de furt din comuna Trifești s-a încheiat fără pradă luată din...

    Bărbat din Vaslui reținut după un atac cu toporul asupra concubinei, la Oniceni

    Un bărbat de 36 de ani, din județul Vaslui, a fost reținut pentru...

    Incendiu la o casă din Răucești. Locuința a ars în totalitate

    Un incendiu a izbucnit în noaptea de luni spre marți, 13 octombrie, la...

    Ziua Internaţională pentru Reducerea Riscului Dezastrelor Naturale

    În fiecare an, pe 13 octombrieeste marcată Ziua Internațională pentru Reducerea Riscului Dezastrelor,...

    URBAN GRUP ENVIRONMENT începe colectarea deșeurilor în Zona 1 Neamț , începând cu 15 octombrie 2026

    URBAN GRUP ENVIRONMENT anunță începerea activității de colectare și transport al deșeurilor municipale...