0:00

Prima zi de BAC, cu emoții „diminuate” la Română, ZCH NEWS - sursa ta de informații

Perioada înscrierilor, a banchetelor și a meditațiilor intensive premergătoare Bacalaureatului s-a încheiat. Astăzi, pentru 5.164 de candidați din Neamț este prima evaluare din 2013. Înainte de examen, elevii trebuie să știe că Ministerul Educației le-a pregătit un cadou: excluderea subiectului al doilea la proba scrisă de Limba și literatura română. Reprezentanții ministerului au motivat decizia ca urmare a numărului mare de elevi care nu înțelegeau cerința acestui subiect. O altă modificare constă în subiecte unice în funcție de filiera absolvită de elevi. Absolvenţii de uman sau pedagogic vor avea de rezolvat subiecte cu o dificultate mai mare decât cei de la real sau tehnologic. Motivaţia constă în faptul că, în funcţie de profil, numărul orelor de română este diferit. Probele scrise vor începe peste 3 săptămâni, în 1 iulie, cu limba şi literatura română. Următoarea zi, în 2 iulie elevii vor fi evaluați la proba de limba maternă şi în 3 iulie de proba obligatorie a profilului. Proba scrisă la alegere a profilului şi specializării se va da pe 5 iulie, iar rezultatele vor fi afişate pe 8 iulie, până la ora 12. Tot în aceeaşi zi, până la ora 16, se vor depune contestaţiile, urmând ca rezolvarea acestora să se facă între 9 şi 11 iulie. Rezultatelor finale pentru prima sesiune a bacalaureatului din 2013 vor fi afișate în 12 iulie.

Şansa a doua

Pentru sesiunea a doua, din august-septembrie, înscrierile se vor face în perioada 15-19 iulie. Zilele de 19 şi 20 august sunt programate pentru evaluarea competenţele lingvistice de comunicare orală a limbii române, iar între 19 şi 21 august va avea loc evaluarea competenţelor lingvistice de comunicare orală în limba maternă. În zilele de 20 şi 21 august se vor desfăşura evaluările competenţelor lingvistice într-o limbă de circulaţie internaţională, iar pe 22 şi 23 august cele ale competenţelor digitale. Prima probă scrisă – cea la limba şi literatura română – este programată pentru 26 august. Proba obligatorie a profilului se va susţine în 28 august, iar cea la alegere a profilului şi specializării în 30 august. Afişarea rezultatelor va avea loc pe 2 septembrie, până la ora 12, iar depunerea contestaţiilor se va face în aceeaşi zi până la ora 16. Rezultatele finale se afişează pe 5 septembrie.

„Full-HD” cu intenții bune

Comisiile trebuie să asigure şi la bacalaureatul din 2013 camere de supraveghere video în sălile în care se desfăşoară probele examenului, în sălile în care se descarcă şi se multiplică subiectele, precum şi în sălile în care se preiau şi se depozitează lucrările scrise. „S-au făcut toate pregătirile pentru BAC, toți directorii din centrele de examen au fost instruiți de Inspectoratul Școlar. În acest sens a fost și o simulare de ordin tehnic cu ministerul. Luni, la ora 8, ministrul Remus Pricopie va ține o videoconferință cu toți reprezentanții inspectoratelor județene. Rămâne ca până la probele scrise să facem o altă instruire”, a spus Gabriela Banu, inspector școlar general adjunct.

Taxă pentru un BAC cu „replay”

Candidații au dreptul să susțină Bacalaureatul, fără a fi taxați, de cel mult două ori. Buni de plată sunt toți cei care se vor prezenta la sesiunile ulterioare. În cazul celor din Neamț, taxa va fi percepută doar pentru probele scrise, fiecare din ele ajungând la 76 de lei. Candidatii care au participat, dar nu au promovat Bacalaureatul în sesiunile organizate începând cu anul 2003, pot solicita recunoașterea unora dintre probele promovate în anii menționați. Probele care au fost promovate în sesiunile anterioare sunt recunoscute și nu mai trebuie repetate. Olimpicii care au obținut premii individuale la concursuri/olimpiade şcolare internationale recunoscute de către MECTS, în perioada liceului, își pot echivala proba scrisă de examen la disciplina la care au obținut premiul. Echivalarea se face cu nota maximă.

Accesul candidaților

La probele orale accesul elevilor este permis începând cu ora 8. La probele scrise elevii au voie să intre în centrele de examen doar în intervalul 7.30-8.30. Candidatul care are la el telefon mobil, culegere, manual, notițe, însemnări etc., sau orice mijloace electronice de calcul, va primi o pungă/plic în care să le pună. Plicul va fi însoțit de o declaraţie tip în care se menţionează numele şi obiectele personale care vor fi depozitate.

Candidații nu au voie sa staționeze pe holuri mai mult de 7 minute. Cine va fi prins copiind nu mai are voie să participe la Bacalaureat timp de două sesiuni consecutiv.

Articolul precedent“Cititorul de carte e cea mai senzaţională invenţie de la alfabetul Braille încoace”
Articolul următorDin chinurile regionalizării: Se naşte prefectul regional