Prima schimbare la vârful Inspectoratului Şcolar Neamţ!

viorel stan 2014 02La Inspectoratul Şcolar al judeţului Neamţ, pare-se în ultima vreme că nu aduce anul ce aduce ceasul, iar noutăţile pică, dacă ne e permisă comparația, cum pică elevii la bac. Și cam cu același efect.

N-a trecut bine ziua în care ministrul Cîmpeanu a anunțat cercetare disciplinară pe ”garnizoană”, după transferurile nelegale găsite de corpul de control, nu s-a așezat bine nici vântul schimbărilor de directori și adjuncți pe la cele școli din județ, că asupra instituției din str. Lt. Drăghiescu nr. 4A s-a mai abătut una. De data aceasta, chiar la vârf.

IȘJ Neamț va avea un nou inspector școlar general adjunct, în persoana profesorului Ioan Milea. Inspectorul școlar general Viorel Stan a confirmat acest lucru: „Ieri, 21 august, pe adresa Inspectoratului Școlar Județean Neamț, a ajuns decizia de numire în funcția de inspector școlar general adjunct a profesorului Ioan Milea. De pe acest post va pleca inspectorul școlar general adjunct Mihai Floroaia. Precizez faptul că numirea este valabilă de la 1 septembrie.

Interesantă este relația de comunicare – sau, mai degrabă lipsa acesteia – între inspectorii școlari. Profesorul Mihai Floroaia, cel schimbat, habar n-avea și a aflat de la reporterii ZCH: „Nu am știut nimic până în secunda asta. Ce pot să spun? Se pare că în Neamț informațiile se află mai repede din presă. O să încerc să aflu ce s-a întâmplat. Nu am cum să fiu altfel decât surprins.

Profesorul Ioan Milea, cel care a fost numit pe postul ocupat acum de Floroaia, nu știa, nici el, de marea cinste pe care i-au făcut-o cei de la Minister: „Nu știam de decizie. Mi-a spus cineva că secretarul de stat din Ministerul Educației (Vasile Șalaru, n.red.) ar fi făcut o declarație despre numirile inspectorilor școlari generali adjuncți. Ar fi declarat că cei care au luat punctaj mare la examenul pentru ocuparea postului de inspector general vor fi numiți acolo unde sunt locuri libere de inspector adjuncți. Este posibil ca despre această decizie să fie vorba. Vă spun că acum am aflat. Ce pot să spun decât că dacă mi s-a trasat această decizie, voi încerca să fac tot ceea ce este posibil pentru a face lucrurile bine. Eu nu o să sun să întreb dacă am fostnumit. Voi aștepta un telefon să mi se confirme această decizie. Așa e normal.

Profesoara Elena Laiu, inspector școlar general adjunct al IȘJ Neamț – și personajul pe care toată lumea paria că va fi schimbat sau aștepta să se întâmple asta – nu a răspuns la telefon în timpul redactării acestei știri.

(M.T.)

Autor:

Vlad Bălănescuhttp://www.zch.ro
Vlad Bălănescu este administratorul și redactorul șef al site-ului zch.ro. Este doctor în economie și se ocupă în principal de redactarea de materiale din acest domeniu dar și de analize de natură politică, educațională sau administrativă. De mai mult de șase ani scrie pentru site-urile www.mesagerulneamt.ro și www.zch.ro și săptămânalul Mesagerul de Neamț.

Ultima ora

Reducerea accizei la motorină rămâne la 25% până la sfârșitul lunii

Reducerea cu 25% a accizei la motorina standard va...

Neamț. Tânăr din Bacău, prins în flagrant, când fura dintr-un autoturism

Luni, 14 septembrie, la prânz, un echipaj din cadrul...

Accident la Oniceni. O femeie însărcinată a fost rănită

O femeie însărcinată în 8 luni a fost rănită...

Neamț. Oamenii din spatele uniformelor. Marius Catană: Nu toți eroii poartă pelerine

Duminică, 13 septembrie, s-a sărbătorit la nivel național Ziua...

Noi imagini de pe șantierul A7 Bacău – Pașcani. Prinde contur nodul rutier Roman – Sud

DRDP Iași publică noi imagini care surprind evoluția lucrărilor...

Accident la Oniceni. O femeie însărcinată a fost rănită

O femeie însărcinată în 8 luni a fost rănită...

Neamț. Oamenii din spatele uniformelor. Marius Catană: Nu toți eroii poartă pelerine

Duminică, 13 septembrie, s-a sărbătorit la nivel național Ziua...

Noi imagini de pe șantierul A7 Bacău – Pașcani. Prinde contur nodul rutier Roman – Sud

DRDP Iași publică noi imagini care surprind evoluția lucrărilor...

Direcția Silvică Neamț: Anunț privind organizarea licitației electronice de vânzare de lemn fasonat

1.Organizatorul licitaţiei: DIRECŢIA SILVICĂ NEAMȚ, cu sediul in Piatra...

MOBEX 26: rezerviști chemați la pregătire în Neamț, Suceava și Botoșani

Exercițiul de mobilizare pentru verificarea stadiului pregătirii populației, economiei...