0:00

Municipiul Piatra Neamț a fost gazda primei ediții a Festivalului Dacic Petrodava, sâmbătă, 14 mai. Primul și unicul festival dacic din Moldova a fost organizat la Piatra Neamț, datorită existenței aici a Cetății Dacice Petrodava, considerat a fi cel mai vechi monument istoric din municipiu.

Armatele dacă și romană au venit de la Alba Iulia, pentru a oferi un adevărat spectacol și o lecție de istorie vie publicului prezent sâmbătă în Curtea Domnească din Piatra Neamț. Coordonate de pietreanul Liviu Zgârciu, profesor doctor în istorie, trupele de voluntari au făcut demonstrații de luptă, i-au angrenat pe cei mici în diverse activități, la atelierele de meșteșugari, și i-au învățat să dea ordine militarilor în limba latină.

După cum au anunțat organizatorii, festivalul ar putea deveni tradiție pentru municipiul de la poalele Pietricicăi, propunerea istoricului Liviu Zgârciu fiind ca, din 2017, festivalul să fie găzduit de Ștrandul Municipal și de Baza Hipică, pentru ca luptele dintre armate să aibă loc ca la Alba Iulia, cu mult mai multe elemente de atracție pentru public. (Andreea AMARIEI)

Articolul precedentCătălin Drăguşanu, de vorbă cu locuitorii municipiului Piatra Neamţ
Articolul următorBacalaureat special pentru elevii olimpici!
ZCH News
Stiri din Neamt, Bacau, Suceava, Iasi, Botosani, Vaslui. Primul ziar regional din regiunea Nord Est.