fotoliu
Important este și mecanismul de reglare

Astăzi, 12 iulie, s-a încheiat perioada de înscriere a dosarelor pentru concurs în vederea ocupării posturilor vacante de inspectori școlari generali. Ministerul a scos posturile pentru o nouă „dispută” după ce, în unele județe din țară, acestea au rămas neocupate după concursul organizat în martie a.c. Nici județele din zona Moldovei nu fac excepție. Doar în județele Botoșani și Iași, inspectoratele școlare sunt conduse de inspectori care și-au câștigat locurile prin concurs.

Județul Bacău – potrivit prof. Doina Marinov, purtător de cuvânt al Inspectoratului Școlar Județean (IȘJ) Bacău, singura candidată pentru postul de „general” este chiar cea care ocupă această funcție din postura de interimar – prof. Theodora Șotcan.

Județul Neamț – n-are egal în ceea ce privește numărul de candidați. Nu mai puțin de 5 persoane și-au depus dosarele în termenul stabilit pentru înscrieri. Unul dintre aceștia este și prof. Viorel Stan – inspector școlar general (interimar), care a fost singurul candidat din „sesiunea” trecută. Acesta s-a retras din concurs și a primit delegație pentru a avea grijă de inspectorat până la organizarea unui nou concurs. Acum, are încă 4 contracandidați: Ana Maria Hogea – directoarea Colegiului de Transporturi din Piatra-Neamț; Ioan Milea – director adjunct la Liceul Tehnologic ”Gh. Ruset-Roznovanu”; Grigoruță Dan Oniciuc – director adjunct al Colegiului Național ”Petru Rareș”; Liliana Georgescu – profesoară la CN ”Petru Rareș” (fostă inspectoare adjunctă).

Județul Suceava – „La registratura IȘJ Suceava au fost depuse 3 dosare de înscriere la concursul pentru funcția de inspector școlar general. Candidații sunt: prof. Gheorghe Lazăr, actualul inspector general al ISJ Suceava; prof. Virginel Iordache, director al Colegiului Național de Informatică “Spiru Haret” Suceava; prof. Anca Andrei, profesor de matematică la Colegiul Național de Informatică “Spiru Haret” Suceava”, a precizat Mariana Drumea, purtător de cuvânt al IȘJ Suceava. La primul concurs inspectorul Lazăr s-a înscris, dar nu a mai participat.

Județul Vaslui – Și aici, tot un singur candidat, în persoana prof. Gabrielei Plăcintă,, inspector școlar general (interimar) care s-a mai înscris odată în cursa pentru examen, însă fără succes. Acum, are șansa de a concura, din nou, singură deoarece nici un alt coleg nu și-a mai depus candidatura.

În cazul candidaților ar mai putea apărea schimbări numai dacă dosarele de concurs înscrise nu vor fi validate de comisiile inspectoratelor școlare sau cele ale Ministerului Educației. Probele de concurs au fost programate pentru perioada 27 iulie – 7 august, la sediul Ministerului Educației. (M. TEODOROF)

Articolul precedentCorpul de control confirmă: fraudă și tentativă de fraudă la Liceul Economic Vasile Conta Târgu Neamț
Articolul următorPrima retragere a lui Ponta: a lăsat PSD în mâinile Rovanei Plumb
ZCH News
Stiri din Neamt, Bacau, Suceava, Iasi, Botosani, Vaslui. Primul ziar regional din regiunea Nord Est.