0:00

Preşedintele Iohannis scoate din sistem un procuror din Neamţ, ZCH NEWS - sursa ta de informațiiÎn ziua de 8 iulie, preşedintele României, Klaus Iohannis, a semnat decretul prin care a eliberat-o din funcţia de procuror pe Daniela Olteanu “ca urmare a aplicării sancţiunii disciplinare a excluderii din magistratură”.

Decretul vine la nici o lună după decizia Completului de 5 judecători de la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, care a respins, definitiv, recursul declarat de Daniela Olteanu şi de soţul ei, Vlad Mihai Budăi, împotriva hotărârii CSM de a-i exclude pe cei doi din magistratură. Cum Vlad Budăi, fusese “lăsat la vatră” încă din aprilie 2015, dar CMS-ul l-a mai sancţionat o dată pentru alte abateri deşi nu mai era în sistem, singura care mai rămăsese de trimis acasă era soţia lui.

Cei doi procurori au fost sancţionaţi, în repetate rânduri, de Secţia disciplinară a Consiliului Superior al Magistraturii, după ce, în anul 2012, au intrat într-un conflict deschis cu şeful Parchetului Bicaz de la acea vreme – Mugurel Darie. Cuplul Budăi – Olteanu a început să “tragă” de dosare, să nu respecte dispoziţiile şefului şi, bomboana pe colivă, să-l acuze de hărţuire. Daniela Olteanu a trimis la CSM o plângere prin care explica atitudinea lui Mugurel Darie, în viziunea ei. Procuroarea era convinsă că din cauza refuzurilor sale de a ceda “avansurilor” şefului, a început să fie hărţuit şi soţul ei. Plângerea a fost publicată în presa centrală, iar opinia publică s-a lămurit în privinţa preocupărilor magistraţilor de la Parchetul Bicaz. Evident, membrii CSM s-au scandalizat, iar Mugurel Darie a făcut, la rândul lui, plângeri împotriva celor doi subordonaţi ai săi care i-au stricat imaginea.

C. MIRCEA

Articolul precedentUn fost polițist s-a înfipt în bariera Spitalului Județean
Articolul următorFost deputat reținut de DNA pentru trafic de influență
ZCH News
Stiri din Neamt, Bacau, Suceava, Iasi, Botosani, Vaslui. Primul ziar regional din regiunea Nord Est.