Preşedintele CJ, urat la Aqua Park Alexandru cel Bun

Constantin Iacoban, preşedintele Consiliului Judeţean Neamţ, a mers, marţi după-amiază, 29 decembrie, la Alexandru cel Bun, unde a fost urat şi colindat, alături de primarul Ion Rotaru, de către elevii Şcolii Gimnaziale Vaduri. La întâlnirea cu copiii a participat şi Moş Crăciun, sub a cărui mască se afla Costache Lupu, care a împărţit 30 de laptopuri şi 20 de videoproiectoare, asigurate de către Primăria Alexandru cel Bun, cu fonduri de la bugetul local, circa 80.000 de lei în total.

„Primarul Ion Rotaru este cunoscut pentru interesul său faţă de tot ceea ce înseamnă bunul mers al comunităţii şi nu putea rata ocazia de a-l aduce pe Moş Crăciun în faţa elevilor din comună, cărora le-a oferit cadouri valoroase, care vor ajunge în toate clasele din şcoală. Eu am răspuns invitaţiei lui de a veni la acest moment şi pentru că asta se întâmplă într-un loc care va deveni de mare atracţie, la Aqua Park Blue Eden, viitor parc acvatic. Mai este de lucru la acest obiectiv, dar nu pot să nu îmi manifest bucuria pentru ceea ce s-a făcut deja şi pentru ceea ce va deveni ca loc de relaxare. Îl felicit pe primarul Ion Rotaru pentru toată activitatea sa, le doresc copiilor să se bucure de cadourile primite şi tuturor le doresc să aibă parte de Sărbători fericite, în continuare“, a declarat Constantin Iacoban, preşedintele CJ Neamţ.

Primarul Ion Rotaru le-a mulţumit copiilor care au prezentat tradiţii de Sărbătorile de Iarnă, inclusiv celor de la Ştefan cel Mare care au venit împreună cu primarul lor să colinde, le-a urat de bine colegilor din Primărie şi oaspeţilor care au răspuns invitaţiei lui şi a împărţit tuturor colaci. (CJ Neamţ)

Autor:

Vlad Bălănescuhttp://www.zch.ro
Vlad Bălănescu este administratorul și redactorul șef al site-ului zch.ro. Este doctor în economie și se ocupă în principal de redactarea de materiale din acest domeniu dar și de analize de natură politică, educațională sau administrativă. De mai mult de șase ani scrie pentru site-urile www.mesagerulneamt.ro și www.zch.ro și săptămânalul Mesagerul de Neamț.

Ultima ora

Neamț. La vânătoare de relicve din cel de-al Doilea Război Mondial

În ultimele două zile, echipajele pirotehnice din cadrul Inspectoratului...

FOTO Suceava Tranzitul pelerinilor către Ucraina, prin județul Suceava, de Anul Nou Evreiesc

Județul Suceava s-a aflat, în perioada 7–11 septembrie 2026,...