Președintele CJ, pe șantier, la Podoleni

La o zi după vizita făcută pe șantierul de la Roman, unde se lucrează la extinderea și modernizarea stației de epurare a municipiului, președintele Consiliului Județean Neamț, Constantin Iacoban, a făcut o nouă deplasare, de data aceasta pe șantierul de la Podoleni, unde este în construcție o stație de tratare a apei uzate, care va deservi aglomerarea Săvinești – Roznov. Și de această dată a fost însoțit de directorul Apa Serv, Ionuț Cătălin Dughir, numai că veștile n-au mai fost atât de bune ca la Roman.

„Nu e îmbucurător ce am găsit acolo! Din păcate, există mari întârzieri și nu știu cum vor fi recuperate. Dorința e să se termine tot ce e de făcut din partea de finanțare europeană și să rămână de realizat lucrările care se execută din cofinanțare. Dar treaba stă mult mai slab ca la Roman, la proiectul privind stația de modernizare de acolo. Proiectul de la Podoleni are întârzieri de execuție. Am vrut să discut cu cei care realizează lucrarea la fața locului, să vedem ce soluții pot fi găsite. Proiectul este de mai multe luni în monitorizare, dar eu, unul, nu sunt mulțumit de progresele făcute. După vizita de la Podoleni, pot spune că veștile sunt pe jumătate îmbucurătoare. E grav, pentru că acolo sunt probleme tehnice. Au apărut infiltrații”, a declarat Constantin Iacoban.

Potrivit contractului, lucrările ar trebui să se încheie la sfârșitul acestui an. În caz contrar… (D.O.)

Autor:

Vlad Bălănescuhttp://www.zch.ro
Vlad Bălănescu este administratorul și redactorul șef al site-ului zch.ro. Este doctor în economie și se ocupă în principal de redactarea de materiale din acest domeniu dar și de analize de natură politică, educațională sau administrativă. De mai mult de șase ani scrie pentru site-urile www.mesagerulneamt.ro și www.zch.ro și săptămânalul Mesagerul de Neamț.

Ultima ora

Poate te interesează...

Mai mult

    Tragedie în pădurea din Vaduri: un bărbat de 60 de ani, prins sub un copac căzut

    Un bărbat în vârstă de 60 de ani a murit vineri după-amiază în...

    În atenția locuitorilor cu venituri mici ai orașului Bicaz: ajutor financiar pentru plata facturilor la încălzire

    Un comunicat al Primăriei Bicaz informează asupra unui ajutor financiar oferit, în perioada...

    Măsuri pentru prevenirea și combaterea răspândirii rabiei în județul Neamț

    Instituția Prefectului – Județul Neamț informează că, în data de 6 octombrie 2026,...

    Roznov. Incendiu la o bucătărie de vară în zona Calea Tazlăului

    Un incendiu a izbucnit vineri, 9 octombrie 2026, la o bucătărie de vară...

    FOTO&VIDEO Botoșani Acțiune a poliției în școli și pe șosele: 31 de elevi chiuleau de la ore, amenzi în trafic de peste 50.000 lei!

    Polițiștii Biroului Siguranță Școlară, cu sprijinul Poliției Municipiului Botoșani, Serviciului de Ordine Publică,...

    Iași. Peste 35 de mii de pelerini la raclele Cuvioasei Parascheva și Sf. Paisie

    Puterea credinței își dezvăluie încă o dată dimensiunile, prin afluxul de credincioși ce...

    Atenție șoferi! RELEU de amploare. Poliția rutieră în trafic pe DN 2 în opt județe!

    Drumul Național (DN) 2 este puntea de legătură între 8 județe, fiind una...