Curtea de Apel București a dat hotărâre definitivă în dosarul în care fostul primar al municipiului Piatra Neamț, Gheorghe Ștefan, era acuzat de fraudarea Companiei Naționale Poșta Română. La aproape 10 ani de când cauza a ajuns la instanță, și după o primă sentință în care s-a dispus rejudecarea, magistrații au constatat că a intervenit prescripția răspunderii penale. În aceste condiții completul a dispus încetarea procesului penal pentru Gheorghe Ștefan pentru acuzele de trafic de influență și spălarea banilor. Aceeași soluție a fost dispusă și pentru ceilalți acuzați din același dosar, respectiv Florin Aurelian Ciobotaru, fost director general adjunct al Poștei Române, și Cosmin Dragoș Mihăilescu. În ce-i privește pe ceilalți trimiși în judecată de DNA în același dosar, Marian Constantinof, fostul director al Poștei, și oamenii de afaceri Dan Mihai Toader și Emmanouil Sorrilos, aceștia fuseseră achitați de instanța de fond.
Prescripția funcționează numai în ce privește partea penală, astfel că pe parte civilă judecătorii au dispus confiscarea de la Gheorghe Ștefan a sumelor de 33.000 euro și peste 400.000 lei. „Constată că inculpatul Ştefan Gheorghe a depus suma de 582.663,86 lei prin OP nr.1/09.05.2015 în contul de trezorerie RO 62TREZ7045032XXX003561, beneficiar Tribunalul Bucureşti, cu specificaţia „se achită prejudiciul în dosar 42057/3/2015 Trib. Bucureşti, pt. Ştefan Gheorghe, pt. art.74 ind.1 VCP’’. În temeiul disp. art. 404 alin. 4 lit. d Cod de procedură penală raportat la art. 257 alin. 2 Cod penal din 1969, confiscă de la inculpatul Ştefan Gheorghe echivalentul în lei, la data executării, a sumei de 35.306 euro, precum şi suma de 422.138,07 lei, reprezentând sumă traficată”, se arată în decizia instanței din 7 februarie. Hotărârea este definitivă.
De menționat este faptul că în același dosar, inițial Gheorghe Ștefan fusese condamnat la 8 ani de închisoare, iar Ciobotaru – fost director general adjunct al Poștei Române – avusese o sancțiune cu executare de 5 ani și jumătate, în timp ce Mihăilescu avea o pedeapsă mai mică cu un an decât Ciobotaru, 4 ani și 6 luni. Prin rejudecare, instanța de fond a stabilit o pedeapsă de executat pentru Ștefan de 4 ani și 9 luni. În apel, Curtea nu a mai putut decât să constate împlinirea termenul de prescripție.
Gheorghe Ștefan alături de celelalte persoane a fost trimis în judecată de DNA care-i acuza că ar fi impus o firmă nou înființată, și controlată de acuzați, să se ocupe de serviciile de încasare electronică a facturilor în relația contractuală cu Poșta Română. Pentru asta Ștefan i-ar fi cerut lui Constantinof jumătate din profitul firmei obținut în executarea contractelor încredințate (amănunte aici, aici și aici).
(G. S.)