Preoţii vor ţine predici despre hoţi

Poliţiştii de prevenire şi-au dat mâna cu preoţii de la Protopopiatul Piatra Neamț, pentru a derula o campanie de prevenire a furturilor din poșete, buzunare și genți. Intitulată ”Hoții nu sunt buni creștini!”, campania va avea loc până în luna decembrie 2014 şi îşi propune activarea spiritului civic, dar şi adoptarea unei conduite preventive, având în vedere că anul acesta atât în Roman, cât şi în Piatra Neamţ, furturile comise în locurile publice au crescut cu 22, respectiv 39 de fapte.

„Între polițiști și reprezentanții bisericii ortodoxe a avut loc un dialog constructiv; mesajul transmis către preoți, s-a dorit a fi unul prin care aceștia să propăvăduiască în interilor comunităților (parohiilor) pericolele la care se pot expune enoriașii în cazul neluării măsurilor de siguranță și neimplicării în acțiuni preventive”, se arată în comunicatul Poliţiei Neamţ. „În sprijinul transmiterii mesajelor preventive, au fost diseminate instituțiilor de cult 200 de afișe realizate în cadrul campaniei pentru a fi expuse în loc vizibil cu flux intens de cetățeni. În cadrul acestei campanii, în lupta împotriva infractorilor s-a alăturat Primăria Piatra Neamț, care a contribuit la imprimarea a 500 de afișe cu sloganul campaniei, materiale care vor fi expuse în lăcașele de cult, dar şi în zonele centrale din municipiile Piatra Neamț și Roman cu sprijinul polițiștilor de proximitate și prevenire”. (C. MIRCEA)

Autor:

Ultima ora

Neamț. Oamenii din spatele uniformelor. Marius Catană: Nu toți eroii poartă pelerine

Duminică, 13 septembrie, s-a sărbătorit la nivel național Ziua...

Noi imagini de pe șantierul A7 Bacău – Pașcani. Prinde contur nodul rutier Roman – Sud

DRDP Iași publică noi imagini care surprind evoluția lucrărilor...

Direcția Silvică Neamț: Anunț privind organizarea licitației electronice de vânzare de lemn fasonat

1.Organizatorul licitaţiei: DIRECŢIA SILVICĂ NEAMȚ, cu sediul in Piatra...

Se schimbă modul de repartizare a dosarelor la instanțele de judecată – ce este nou de la 15 septembrie

Jumătatea lunii septembrie aduce modificări și noutăți în ce...

MOBEX 26: rezerviști chemați la pregătire în Neamț, Suceava și Botoșani

Exercițiul de mobilizare pentru verificarea stadiului pregătirii populației, economiei...