Preoți din Piatra Neamț au donat sânge, parohia Bistrița a ajutat 30 de văduve. Telverde asigurat de Arhiepiscopia Iașilor

Preoți din Piatra Neamț au donat sânge, parohia Bistrița a ajutat 30 de văduve. Telverde asigurat de Arhiepiscopia IașilorÎn fiecare zi, Biserica desfășoară acțiuni prin care vine în sprijinul celor afectați de criza noului virus. Zilele acestea, 17 preoți din cadrul Protopopiatului Piatra Neamț s-au prezentat la Centrul de Transfuzii din cadrul Spitalului Județean de Urgență Neamț pentru a da o mică parte din viața lor (450 ml de sânge) necesară salvării a trei persoane. „Invitația celor de la Centrul de Transfuzii rămâne valabilă, iar prezența preoților a fost doar un îndemn, un model de urmat pentru toți cei ce doresc să împlinească poruncile, aratând iubire față de Dumnezeu cât și față de aproapele. Noi am fost, hai și tu!”, a declarat preotul Cosmin Ioan Tănăselea, citat de Mitropolia Moldovei și Bucovinei.

Preoți din Piatra Neamț au donat sânge, parohia Bistrița a ajutat 30 de văduve. Telverde asigurat de Arhiepiscopia IașilorUn alt exemplu este cel al Parohiei Bistrița, care s-a angajat să asigure alimentele necesare, periodic, pentru 30 de văduve. „Noi, în Parohia Bistrița, încercăm să ajutăm periodic 30 de văduve care părăsesc mai greu locuinţa, au boli sau stau în zone izolate. Le cumpărăm alimente și ne îngrijim să le răspundem de fiecare dată când ne solicită ajutorul”, a declarat părintele Gabriel Pintilie.

Protopopiatul Piatra Neamț s-a implicat și a răspuns solicitării de ajutor din partea Direcției de Asistență Socială a municipiului Piatra Neamț, prin livrarea a 352 kg de legume care au ajuns la bătrâni izolați din Piatra Neamț.

Reamintim că cei care au nevoie de consiliere duhovnicească pot apela la telverde 0800.672.027 pus la dispoziție de Arhiepiscopia Iașilor încă din ziua de 18 martie. Sunt 72 de preoți care acordă asistență telefonică gratuită între orele 8-22, în fiecare zi: „De la data de 18 martie, când s-a deschis această linie telefonică, până la data de 1 aprilie 2020 s-au înregistrat 506 apeluri, la care au răspuns 72 de preoți din Arhiepiscopia Iașilor, indiferent de intervalul orar. În total, au fost peste 49 de ore vorbite în cele 13 zile de când linia telefonului a fost deschisă. Preoții au oferit sprijin duhovnicesc, sfaturi, recomandări, au avut dialoguri cu apelanții, i-au ajutat să găsească sprijin material – s-au oferit alimente prin voluntarii Sfintei Parascheva sau direct prin preotul paroh de care aparțin. De asemenea, 2 monahii de la Spitalul Providența au oferit sfaturi medicale în cazul solicitărilor din această categorie”, informează pagina oficială a Arhiepiscopiei Iașilor.

Preoți din Piatra Neamț au donat sânge, parohia Bistrița a ajutat 30 de văduve. Telverde asigurat de Arhiepiscopia IașilorPentru că perioada de izolare socială se va prelungi, oamenii trecând prin momente dificile, la această linie telefonică gratuită sunt pregătiți să răspundă 17 medici psihiatri, psihologi și psihoterapeuți. „Prin intermediul acestui Telverde se acordă acum asistență duhovnicească, sprijin material, sfaturi medicale precum și asistență psihologică – de la caz la caz. Persoanele care apelează acest Tel Verde și au nevoie de consiliere psihologică (cu angoase, panică, frici etc.), pot fi redirecționate către personalul de specialitate, care va fi disponibil doar în intervalul orar 08.00-22.00. Înainte de a-și asuma această responsabilitate, cei 17 specialiști s-au întrunit într-o videoconferință pentru împreună sfătuire, dar și pentru a primi unele sfaturi de la lect. univ. dr. Cristina Stărică, specialist în consilierea acordată în astfel de situații de criză”, a declarat Cristina Sturzu, inițiatoarea echipei de consiliere psihologică.

(C.I.)

Autor:

Ultima ora

Piatra-Neamț. Campanie de colectare a deșeurilor electrice și electronice cu tombolă

Pietrenii care au aparatură electrică și electronică stricată, depășită...

Neamț. Percheziții DNA – este vizat și primarul comunei Zănești, Ioan Filip

Actualizare: Din primele informații, se pare că patru persoane...

Comunitatea din Piatra-Neamț se unește în spectacolul „Inimi în Horă” pentru Ioachim și Iuliana

Pietrenii sunt invitați să se alăture unui eveniment plin...

Video – foto. Un cuplu a fost arestat, după un furt de bijuterii de 200.000 de lei. Cei doi încercau să fugă cu prada...

Video - foto. Un cuplu a fost arestat, după un furt de bijuterii de 200.000 de lei. Cei doi încercau să fugă cu prada din țară

Tânăr din Borca arestat după ce ar fi incendiat casa bunicii și a amenințat-o

Un tânăr de 28 de ani, din comuna Borca,...

Piatra-Neamț. Campanie de colectare a deșeurilor electrice și electronice cu tombolă

Pietrenii care au aparatură electrică și electronică stricată, depășită...

Neamț. Percheziții DNA – este vizat și primarul comunei Zănești, Ioan Filip

Actualizare: Din primele informații, se pare că patru persoane...

Video – foto. Un cuplu a fost arestat, după un furt de bijuterii de 200.000 de lei. Cei doi încercau să fugă cu prada...

Video - foto. Un cuplu a fost arestat, după un furt de bijuterii de 200.000 de lei. Cei doi încercau să fugă cu prada din țară

Blocul Național Sindical protestează la București miercuri, 12 noiembrie

Miercuri, 12 noiembrie, de la ora 10.00, Blocul Național...