Premiu pentru 112

112Serviciul de Urgență 112 din România, administrat de Serviciul de Telecomunicaţii Speciale, a fost premiat de Asociața Europeană a Numărului de Urgență. Distincţia a fost acordată pe baza concluziilor celui mai recent raport al Comisiei Europene. Acesta arată că România se află printre primele 5 state europene la capitolul „timpi de reacție” și „acuratețe de localizare”.

„Apeluri la 112 sunt foarte multe. În ultima jumătate de an sunt din ce în ce mai multe, aproape s-au dublat. Nu mai este media de 100 de urgențe la 24 de ore, avem chiar și 250-280. Urgențe în sine, nu apeluri. Avem 7 echipaje cu asistent pe zi, un echipaj de transport și un singur medic. De cele mai multe ori, se urcă dimineața în ambulanță și coboară la 8 seara. Un dispecer este ori medic, ori asistent. Sunt foarte bine pregătiți. 12 ore se stă lipit de scaun și, în același timp, se lucrează într-un ritm foarte alert”, a declarat Mihaela Olaru, asistenta șefă a Serviciului de Ambulanță Județean Neamț.

Statisticile spun că, în peste 94% din cazuri, un apel la 112 este transmis celor care trebuie să intervină în mai puțin de 4 secunde. Acesta este al cincilea premiu internațional obținut de Serviciul de Transmisiuni Speciale. Numărul unic 112 a fost folosit în Europa pentru prima dată în 1991. În România a devenit operațional din aprilie 2005. (Oana IOSUB-TOMA)

Autor:

Vlad Bălănescuhttp://www.zch.ro
Vlad Bălănescu este administratorul și redactorul șef al site-ului zch.ro. Este doctor în economie și se ocupă în principal de redactarea de materiale din acest domeniu dar și de analize de natură politică, educațională sau administrativă. De mai mult de șase ani scrie pentru site-urile www.mesagerulneamt.ro și www.zch.ro și săptămânalul Mesagerul de Neamț.

Ultima ora

Poate te interesează...

Mai mult

    Incendiu în comuna Tazlău – o locuință și două anexe s-au făcut scrum de la un scurtcircuit

    O familie din localitatea Tazlău a rămas fără agoniseala de-o viață în urma...

    Accident rutier în municipiul Huși – un copil a fost rănit

    Un accident de circulație soldat cu rănirea unui minor în vârstă de 8...

    98 de sancțiuni aplicate de polițiști pe DN2. Un șofer a fost prins băut la volan

    Polițiștii nemțeni au aplicat 98 de sancțiuni contravenționale în urma unei acțiuni desfășurate...

    Accident la Roman – un copil de 8 ani a ajuns la spital

    O minoră de 8 ani a fost rănită și a ajuns la spital...

    Expoziție de pictură Florin Mareș la Muzeul de Artă Roman

    Muzeul de Artă Roman găzduiește expoziția personală de pictură a artistului plastic Florin...

    FOTO&VIDEO Iași Zeci de mii de pelerini înalță rugăciuni la racla Cuvioasei Parascheva

    Pelerinajul de la Catedrala Mitropolitană Iași, acolo unde se află expuse raclele Cuvioasei...

    Piatra Neamț găzduiește Cupa României și Campionatul Național pe Echipe U20 la lupte

    Competițiile de lupte au început vineri, 9 octombrie, la Sala Polivalentă din Piatra...