0:00

Premii pentru excelență: 200 de lei și o carte de rugăciuni, ZCH NEWS - sursa ta de informațiiÎn sala de festivități a Colegiului Național ”Petru Rareș” din Piatra-Neamț, astăzi, 23 iunie, la ora 9, a avut loc întâlnire prilejuită de premierea a 14 elevi de excepție, șefi de promoție ai liceelor din Piatra-Neamț. Absolvenții au fost premiați de reprezentanți ai Mitropoliei Moldovei și Bucovinei, ai Protopopiatului Piatra-Neamț și ai Inspectoratului Școlar Județean Neamț. Elevii s-au arătat plăcut surprinși de inițiativă și au apreciat gestul: „Nu mă așteptam, este de apreciat această inițiativă. Mă bucur că există și asemenea moment. Sinceră să fiu, uitându-mă la parcursul meu în anii de liceu, mă așteptam să fiu șefă de promoție. Pe viitor îmi doresc să ajung kinetoterapeut”, a spus Diana Șipoș, absolventă a Liceului cu Program Sportiv din Piatra-Neamț.

Cei premiați au primit din partea preoților câte 200 de lei și câte o carte de rugăciune. Un premiu despre care consilierul Mitropoliei, arhim. Hrisostom Rădășanu, a precizat că ”nu reflectă neapărat răsplata pe deplin a elevilor, ci reprezintă și un moment de onoare pentru familiile care au oferit toate condițiile necesare elevilor pentru studiu, un moment în care trebuie aduse mulțumiri dascălilor care și-au făcut datoria cu devotament, un moment de onoare pentru comunitate deoarece «a învăța» înseamnă un act de patriotism, deoarece acești absolvenți înseamnă o investiție pentru această țară”.

Elevii premiați sunt: Laura-Maria Covaci și Ionuț-Alexandru-Radu Scurtu (Colegiul Național ”Calistrat Hogaș”), Iuliana-Olivia Talmaciu (CN ”Gheorghe Asachi”), Titus-Ștefan Dascălu (CN ”Petru Rareș”), Andrei-Ioan Bursuc (Colegiul Național de Informatică), Elena-Adelina Astancăi (Colegiul Tehnic ”Gheorghe Cartianu), Paul-Ionuț Pitirici (Colegiul Tehnic de Transporturi), Ionuț Silviu Radu (Colegiul Tehnic Forestier), Diana Vanda Șipoș (Liceul cu Program Sportiv), Andrei Nuțu (Liceul de Artă ”Victor Brauner), Iuliana Alexandra Florea (Liceul Tehnologic ”Dimitrie Leonida”), Maura Elena Ungureanu (Liceul Tehnologic ”Spiru Haret”), Mihai Prună (Liceul Tehnologic Economic-Administrativ), Alexandru Oprea (Seminarul Teologic Ortodox ”Sfinții Împărați Constantin și Elena”).

M. TEODOROF

Articolul precedentMiliarde de euro prin noul Programul Operaţional Regional
Articolul următorStrategia Națională de Apărare aduce un concept nou: conceptul de securitate națională extinsă!
ZCH News
Stiri din Neamt, Bacau, Suceava, Iasi, Botosani, Vaslui. Primul ziar regional din regiunea Nord Est.