0:00

Prelungirea Certificatului digital COVID aprobată de Parlamentul European, ZCH NEWS - sursa ta de informațiiParlamentul European a aprobat, ieri, 5 mai, prelungirea certificatului digital Covid, deschizând astfel calea pentru ca sistemul să fie în vigoare încă un an, informează TheJournal.ie.

„Votul dă undă verde pentru ca statele membre ale UE să poarte discuții în cadrul Consiliului UE pentru a decide dacă sistemul ar trebui să continue după data actuală de 30 iunie”, arată sursa citată.

Pe 3 februarie anul acesta Comisia Europeană a propus prelungirea cu un an, până la 30 iunie 2023, a sistemului de certificate digitale ale UE privind COVID, precizează site-ul oficial ec.europa.eu.

Prelungirea perioadei de aplicare a regulamentului care instituie certificatul, permite călătorilor să ajungă în state UE care vor menține anumite măsuri de sănătate publică.

În februarie, legat de această prelungire, comisia mai propunea:

„Includerea testelor antigenice de înaltă calitate, efectuate în laborator, printre tipurile de teste pe baza cărora se poate elibera un certificat de testare. Scopul este de a extinde tipurile de teste de diagnostic în condițiile în care cererea de teste este în prezent foarte mare.

Asigurarea faptului că certificatele de vaccinare indică numărul total corect de doze administrate în orice stat membru, nu doar în statul membru care eliberează certificatul. Scopul acestei măsuri este de a răspunde preocupărilor practice exprimate de cetățeni cu privire la faptul că certificatele pot indica un număr incorect de doze atunci când dozele de vaccin au fost făcute în state membre diferite.

Prevederea faptului că li se pot elibera certificate persoanelor care participă la trialuri clinice pentru vaccinurile împotriva COVID-19. Certificatul digital al UE privind COVID eliberat participanților la trialuri clinice poate fi pe viitor acceptat de alte state membre. Această măsură urmărește să încurajeze continuarea dezvoltării și a studierii vaccinurilor împotriva COVID-19.

Utilizarea pe plan național a certificatelor digitale ale UE privind COVID rămâne la latitudinea statelor membre. Legislația UE privind certificatul digital al UE privind COVID nici nu prevede, nici nu interzice utilizarea pe plan național a certificatului digital al UE privind COVID (de exemplu, pentru accesul la evenimente sau la restaurante). În același timp, în cazul în care un stat membru instituie la nivel național un sistem de certificate privind COVID-19, acesta ar trebui să continue să se asigure că și certificatele digitale ale UE privind COVID pot fi utilizate și sunt acceptate pe deplin în scopurile în care se folosesc certificatele naționale. În plus, Comisia încurajează, de asemenea, statele membre să alinieze perioadele de valabilitate ale certificatelor utilizate pe plan național la perioada de valabilitate stabilită la nivelul UE în scopul călătoriilor”, precizează comunicatul Comisiei Europene.

Angela Croitoru

Articolul precedentA evitat un câine și s-a răsturnat cu motocicleta
Articolul următorTârgu Neamț. Polițiștii anticorupție au descins la locuințele a două eleve
Stiri din Neamt, Bacau, Suceava, Iasi, Botosani, Vaslui. Primul ziar regional din regiunea Nord Est.