0:00

Limitarea temporară a consultațiilor de cardiologie asigurate în ambulatoriul de specialitate al Spitalulului județean de Urgență Piatra Neamț, la trei zile pe săptămână, câte cinci ore pe zi, nu este o noutate. Activitatea nu a fost sistată, așa cum au încercat unii să insinueze. Puțini câți sunt, întinși la maxim, ajungând să acopere norme triple, cei șase (în prezent șapte) medici din secție nu au renunțat la programul de consultații în ambulatoriu, deși ar fi fost perfect acoperiți legal. (Un reportaj pe această temă, în ediția de azi a săptămânalului „Mesagerul de Neamț” – n.r.).

În cursul zilei de ieri, am aflat că supraviețuirea… cardiologiei nu are în prim-plan medicii și direcția spitalului, ci pe altcineva. O pompoasă informare de presă remisă de Instituția Prefectului începe așa: „În urma demersurilor întreprinse de prefectul judeţului Neamţ, domnul Ioan Vlad Angheluţă…”. Se evocă repede colaborarea DSP și SJU, după care vine vestea: „Activitatea Cabinetului de Cardiologie al Ambulatoriului Integrat al Spitalului de Urgență Piatra Neamț va continua (…)”. Ce demersuri concrete a întreprins tânărul din rezerva de cadre a deputatului Ionel Arsene nu se specifică. Ne anunță, pe urmă, acel program de trei zile de consultații ca „începând cu luna iulie 2014 și până la sfârșitul acestui an”. Probabil nu i-a spus nimeni prefectului că acest program funcționează fără contribuția sa. A mirosit subiectul sensibil și s-a băgat șmecherește în față, încercând să-și aroge merite pe care nu le are.

Dar Angheluță nu se lasă cu una, cu două. După aproximarea unor îndrumări și reluarea dramei cu posturile vacante care nu se ocupă, informarea trece pe politică. Se zice că trebuie modificată legislația în vigoare, iar propunerile ar veni de la specialiștii din DSP Neamț, după care se strecoară una dintre cele mai tâmpite idei cu putință, anume obligarea medicilor specialiști la a acorda „servicii medicale doar în privat sau doar în sistemul public”. În cuvinte șchioape e enunțat un „sau exclusiv”, adică ori acolo, ori dincolo. Păi, dacă îi pui să aleagă, rămânem fără linie publică de cardiologie! Fără linie de cardiologie, închidem spitalul! N-o fi știind prefectul, de la altitudinea de înalt funcționar public, cum vine treaba asta? Culmea este că în continuare se apropie de o propunere corectă, ca variantă la tâmpenia precedentă, dar o prezintă prost: „posibilitatea încheierii a două contracte la Casa de Asigurări de Sănătate, unul în public şi altul în privat, prin care să se ofere servicii gratuite mai multor pacienţi, indiferent dacă aceştia se adresează Cabinetelor de Cardiologie din sistemul public sau privat”. Se înțelege că medicul din spital încheie contractele și nu este așa. Casa încheie contracte cu spitalul și cu ambulatoriul spitalului, iar cu medicul separat, pe cabinetul său, numai dacă acesta nu dă consultații în ambulatoriu. Limitarea este deja la două contracte și, din păcate, aberația-i că ambulatoriul spitalului este tratat separat de spital.

Dând drumul unei asemenea „informări”, prefectul trădează oarece suferințe. Leacul lor nu-i la cardiologie.

Viorel COSMA

Articolul precedentSpitalul Județean Neamț, slab la recuperare
Articolul următorEvaluarea Națională

1 COMENTARIU

  1. Prefectul Angheluta sufera mult si se afla in calduri !
    Dumnealui face tratamente la ….Izvorul Muntelui , unde a fost vazut cam des in ultimul timp….

Comentariile sunt închise.