Două persoane și-au pierdut viața și peste 50, majoritatea pompieri, au fost rănite după explozia produsă la o stație de GPL din localitatea Crevedia, județul Dâmbovița. Opt persoane au suferit arsuri deosebit de grave și vor fi transportați la spitale din Austria, Germania și Norvegia.
Prefectul județului Neamț, Adrian Niță a anunțat că vor urma controale la stațiile GPL din județ. Comunicatul emis de Prefectura Neamț îl puteți citi mai jos:
„În urma evenimentelor tragice care au avut loc în jud. Dâmbovița, am convocat astăzi o ședință de urgență pentru a evalua și analiza situația furnizorilor de servicii de distribuire carburanți din județ.
La ședință au fost prezenți reprezentanți ai mai multor instituții de control și securitate, printre care: Inspectoratului pentru Situații de Urgență Petrodava, Inspectoratului de Stat în Construcții, ITM, IPJ, Jandarmerie, Agenției pentru Protecția Mediului și Serviciului de Gospodărire a Apelor.
Din informațiile furnizate de ISU Neamț, pe teritoriul județului Neamț funcționează în prezent aproximativ 41 de stații GPL.
Pentru a ne asigura de conformitatea funcționarii acestor stații cu reglementările în vigoare:
- Până mâine la ora 12:00, ITM va întocmi o listă cu locațiile unde s-au efectuat controale în ultimii doi ani, verificând în special dacă aceste stații dispun de autorizație ISCIR sau INSEMEX.
- Inspectoratului de Stat în Construcții va analiza în baza de date începând cu anul 2013 și va identifica câte anunțuri de începere a construcțiilor au fost transmise instituției.
- Reprezentantul Agenției pentru Protecția Mediului va furniza o listă cu unitățile autorizate de la anul 2010 încoace.
- Inspectoratul Județean de Poliție va face o recapitulare a verificărilor efectuate în ultimii ani legate de asigurarea securității la aceste locații.
Urmărim sa identificam dacă in afara celor care sunt autorizate mai exista și altele care funcționează fără forme legale.
Este esențial de menționat că, în perioada 28.08 – 3.09, o echipă mixtă va iniția efectuarea unor controale la toate societățile din județ cu obiect de activitate în distribuirea de carburanți, fie că este vorba de stații PECO sau GPL, pentru a asigura conformitatea cu standardele de securitate și normele în vigoare.
Institutia Prefectului își exprimă angajamentul de a garanta securitatea și protecția cetățenilor, asigurându-se că toate măsurile necesare sunt luate pentru a preveni orice incidente viitoare”.
Z.C.