Registrul Auto Român a venit cu clarificări referitoare la reparațiile și inspecția tehnică periodică în cazul vehiculelor mai vechi de 15 ani. Totul după ce în spațiul online au circulat informații conform cărora mașinile din categoria menționată nu mai pot fi reparate și nu mai pot obține ITP -ul. Registrul Auto Român îndeamnă toate persoanele să se informeze doar din surse oficiale și avertizează asupra riscului informațiilor alarmiste, din surse nesigure.
„Știm că, uneori, începutul de an vine cu diferite schimbări, dar vă spunem cu siguranță că nu s-a schimbat legislația în ceea ce privește efectuarea inspecțiilor tehnice periodice (ITP) în România. Și că nu este interzisă repararea unui vehicul mai vechi de 15 ani, așa cum apare scris pe diferite platforme online. Dacă întâlniți astfel de articole, le puteți ignora fără să considerați că ați pierdut o informație importanță. Vrem să fiți în siguranță nu doar în trafic, ci și atunci când “navigați” pe internet!”, anunță Registrul Auto Român într-o postare pe Facebook.
Conform normelor legale în vigoare, pentru autoturismele noi, prima inspecție tehnică periodică se face la 3 ani de la data primei înmatriculări. La mașinile care au între 3 și 12 ani, ITP – ul se face la fiecare 2 ani, iar în cazul autoturismelor care au mai mult de 12 ani, verificare tehnică periodică este obligatorie trebuie făcută anual.
FOTO RAR Facebook
(G. S.)