Un primar dintr-o comună din județul Botoșani va ajunge în fața judecătorilor după ce procurorii anticorupție l-au acuzat că a plătit administratorul public, deși acesta nu prea trecea pe la serviciu, iar când venea, nu presta activitate. Chiar și așa, primăria nu intenționează să recupereze paguba de peste 56.000 lei și a comunicat că nu se constituie parte civilă în procesul penal.
DNA l-a trimis în judecată pe Doroftei Gheorghe-Claudiu (foto), primar al comunei Bălușeni, județul Botoșani, pe care îl acuză de abuz în serviciu, dacă funcționarul public a obținut pentru sine sau pentru altul un folos necuvenit, în formă continuată și fals intelectual în formă continuată. În același dosar, Buhăianu-Obuf Cătălin-Ovidiu, director al Complexului Sportiv National (CSN) „Sala Polivalentă” București, a fost inculpat pentru complicitate la abuz în serviciu, dacă funcționarul public a obținut pentru sine sau pentru altul un folos necuvenit, în formă continuată și fals material în înscrisuri oficiale.
“În perioada noiembrie 2020-martie 2021, inculpatul Doroftei Gheorghe-Claudiu, în calitatea menționată mai sus, cu încălcarea dispozițiilor legale, ar fi aprobat plata drepturilor salariale care i se cuveneau inculpatului Buhăianu-Obuf Cătălin-Ovidiu (angajat la acea vreme în cadrul primăriei în funcția de administrator public), deși cunoștea faptul că acesta din urmă nu s-ar fi prezentat la serviciu decât ocazional și nu ar fi prestat activitățile la care era obligat prin contractul de management și prin fișa postului. Precizăm că, atât în perioada respectivă, cât și în prezent, inculpatul Buhăianu-Obuf Cătălin-Ovidiu (foto) ocupa și funcția de director al CSN Sala Polivalentă București“, conform DNA.
Anchetatorii spun că cei doi ar fi semnat diverse documente (foile colective de prezență a angajaților instituției, condica de prezență deținută la nivelul instituției) prin care s-ar fi atestat, în mod nereal, prezența lui Buhăianu-Obuf la serviciul din Primăria Bălușeni. În acest fel bărbatul a obținut pe nedrept salarii ce totalizează 56.508 lei. Primăria comunei Bălușeni a comunicat că nu se constituie parte civilă în cauză. (G.S.)