0:00

Ministrul Educației a anunțat astăzi, 30 mai, în conferința de presă susținută la o oră după Comisia de Dialog Social, câteva noutăți în forma finală privind schimbările din sistem.

Pre-oficial: între 3 și 10 note pe an per disciplină, fără teze și cu „totală autonomie” pentru profesor, ZCH NEWS - sursa ta de informațiiÎn formula cu 5 module pe an, nu vor fi teze, decât dacă profesorul dorește, iar notarea elevilor se va face după formula N+3, cu N care este numărul de ore pe disciplină dintr-o săptămână. Explicația oferită de ministrul Sorin Cîmpeanu clarifică noutățile, inclusiv posibilitatea ca profesorul să poată da teză, dacă dorește. „Se renunță la mediile semestriale, se renunță la obligativitatea susținerii tezelor semestriale, va fi necesară o singură medie generală la finalul anului școlar, iar profesorul va avea mult mai multă autonomie în scopul unei evaluări ritmice pe parcursul întregului an școlar. Au fost mai multe variante de lucru, s-a agreat ca numărul minim de note pentru o disciplină să fie egal cu N + 3, unde N este numărul de ore alocat săptămânal pentru o anumită disciplină. Altfel spus, pentru disciplina care are două ore pe săptămână într-un an școlar vor fi necesare cel puțin cinci note. Profesorul, repet, are totală autonomie în evaluarea ritmică pe parcursul întregului an școlar”, a declarat ministrul Sorin Cîmpeanu.

Asta înseamnă că la materiile care se studiază intensiv, elevii vor avea 8 note – la disciplina cu cinci ore pe săptămână, 10 note – la disciplina cu 7 ore pe săptămână. Cât privește ritmul de notare, se dorește, cel puțin declarativ, ca decizia să fie a profesorului, care ar putea sau nu trece notele în catalog după fiecare evaluare din modul. „Am lăsat la latitudinea fiecărui cadru didactic. Dacă mă întrebați pe mine, vă răspund în calitate de cadru didactic și nu de ministru al Educației: da, aș avea o evaluare într-un fel specific disciplinei pe fiecare dintre modurile de învățare dintre perioadele de cursuri”, a precizat ministrul Educației.

Discuțiile din Comisia de Dialog Social de astăzi au fost ultimele înainte ca ordinul care anunță modificări importante în Educație să apară în Monitorul Oficial. Asta, chiar mâine după cum a ținut să precizeze ministrul Sorin Cîmpeanu, în această conferință de presă.

C.I.

Articolul precedentRaed Arafat ne pregătește pentru un scenariu dramatic: explozie urmată de scurgeri de gaze periculoase
Articolul următorGeorge Lazăr, președinte PNL Neamț: „Liga Aleșilor Locali se concentrează pe obținerea de fonduri prin PNRR și programul Anghel Saligny”