Doi tineri, unul de 18 și celălalt de 19 ani, din Borca și respectiv Farcașa, au fost reținuți de polițiștii de la combaterea criminalității organizate din Neamț, pentru pornografie infantilă și șantaj. În acest dosar instrumentat de DIICOT Neamț s-au făcut percheziții la locuința suspecților, în data de 29 octombrie, fiind confiscate trei telefoane mobile. „Din cercetări a reieșit faptul că, în cursul anului 2018, doi tineri de 18, respectiv 19 ani, ar fi distribuit, prin intermediul unei rețele de socializare, mai multe fotografii în care o minoră, în vârstă de 13 ani, apare în ipostaze indecente. În urma perchezițiilor efectuate au fost ridicate 3 telefoane mobile”, potrivit comunicatului IPJ Neamț de astăzi, 31 octombrie. Suspecții au fost conduși la sediul DIICOT Neamț, iar în urma probatoriului administrat, procurorul a dispus măsura reţinerii pentru 24 de ore, sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de pornografie infantilă prin sisteme informatice și santaj. Activitățile au beneficiat de sprijinul polițiștilor din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Neamț și al jandarmilor. (C.I.)