Poveste de la frontieră: Iuri şi permisul rusesc…

vama albitaMarţi, 19 iulie, pe la ora 2 noaptea, la Albița, s-a prezentat, pentru trecerea frontierei, cetățeanul din Republica Moldova Iuri V., în vârstă de 30 de ani.

El conducea un autoturism înmatriculat în Bulgaria şi se mândrea cu un permis de conducere rusesc.

Poliţiştii de frontieră au efectuat verificări suplimentare şi au stabilit că “docomentul” nu îndeplinește „condițiile de formă și fond ale unuia autentic, fiind fals”, potrivit unui comunicat de presă al Inspectoratului Teritorial al Poliţiei de Frontieră (ITPF) Iaşi.

“Iuri V. a declarat că și-a preschimbat permisul de conducere şi că nu are cunoștință că permisul în cauză este fals ori falsificat. Polițiștii de frontieră efectuează cercetări în cauză sub aspectul săvârșirii infracțiunii de uz de fals”, a declarat inspector principal Irina Mirică, purtător de cuvânt al STPF Vaslui. (ZCH NEWS)

Autor:

Vlad Bălănescuhttp://www.zch.ro
Vlad Bălănescu este administratorul și redactorul șef al site-ului zch.ro. Este doctor în economie și se ocupă în principal de redactarea de materiale din acest domeniu dar și de analize de natură politică, educațională sau administrativă. De mai mult de șase ani scrie pentru site-urile www.mesagerulneamt.ro și www.zch.ro și săptămânalul Mesagerul de Neamț.

Ultima ora

VIDEO-FOTO. Incendiu la biserica dărâmată din cimitirul Pietricica

Un incendiu a izbucnit în această după amiază, 22...