Poştaşii îi vor învăţa pe bătrâni cum să-şi apere pensiile

Indivizii care fac sute de mii de lei dând telefoane la miezul nopţii şi băgând spaima în bătrâni s-au specializat. Mai nou, ţin omul la telefon 2-3 ore, până ce se asigură că au reuşit să-l păcălească şi acesta le-a trimis deja banii. E clasica metodă „Accidentul”, care este din nou aplicată, cu succes, inclusiv în judeţul Neamţ.

Poştaşii îi vor învăţa pe bătrâni cum să-şi apere pensiile„În ultima vreme s-au înmulţit înşelăciunile prin această metodă, deşi noi am tras constant semnale de alarmă”, a declarat comisarul şef Paul Tablan, şeful Poliţiei Neamţ. „Îmbucurător este că unele rămân la stadiul de tentativă. Chiar zilele trecute am avut un caz, când o bătrână s-a dus noaptea la o cunoştinţă să împrumute 15.000 de euro, ca să-i dea unui aşa-zis avocat, care o sunase să-i spună că fiul ei a fost implicat într-un accident. Ea nu şi-a dat seama că urmează să fie păcălită, dar şi-a dat seama persoana de la care a cerut banii. A sunat băiatul şi el era în regulă, nu fusese implicat în niciun accident. Acum cei care sună nu prea dau ocazia viitoarei victime să mai aibă alte convorbiri, pentru că o ţin două, trei ore la telefon, până o determină să le trimită banii”.

Pentru a combate înşelăciunile de acest tip, Poliţia Neamţ încheie un parteneriat cu Poşta Română, după cel încheiat cu Protopopiatul. Pentru că sunt persoane în vârstă care nu merg la biserică şi nu pot fi prevenite de preoţi, poliţiştii au aplelat la poştaşi. Odată cu înmânarea pensiei, aceştia le vor da bătrânilor şi nişte fluturaşi cu recomandări, care conţin şi descrierea metodelor de înşelăciune folosite cu succes de infractori. (C.M.)

Autor:

Vlad Bălănescuhttp://www.zch.ro
Vlad Bălănescu este administratorul și redactorul șef al site-ului zch.ro. Este doctor în economie și se ocupă în principal de redactarea de materiale din acest domeniu dar și de analize de natură politică, educațională sau administrativă. De mai mult de șase ani scrie pentru site-urile www.mesagerulneamt.ro și www.zch.ro și săptămânalul Mesagerul de Neamț.

Ultima ora

Ziua Copilului, sărbătorită cu distracție și surprize la Vânători-Neamț

Primăria Comunei Vânători-Neamț organizează sâmbătă, 30 mai 2026, un...

Bacău. Un tânăr din localitatea Cleja și-a ucis concubina

O agresiune soldată cu decesul unei tinere de 24...

Tehnică militară pe traseul Roman – Piatra Neamț

Conducătorii auto care se află în trafic pe 29...

Neamț. Finanțiștii au declanșat acțiuni de protest – activitatea este blocată la Piatra Neamț și Roman

După publicarea proiectului noii legi a salarizării personalului bugetar...