Porți deschise la Roman

”Zilele municipiului Roman”, manifestare de tradiție, care se desfășoară în perioada 15 – 21 mai, a debutat anul acesta cu o acțiune inedită: Ziua porților deschise la primăria Roman. Au fost desemnate spre a fi vizitate: biblioteca G.R. Melidon, microhidrocentrala de pe râul Moldova, serele primăriei și Casa Bunicilor (așezământ pentru persoanele vârstnice fără sprijin).

Dacă la sere, unde se pot vedea sute de soiuri de flori ornamentale, de sezon sau perene nu a fost cine știe ce aflux de vizitatori, la microhidrocentrală și la bibliotecă au mers în vizită mai multe clase de elevi de la liceele romașcane.

Vasile Negrescu, administratorul microhidrocentralei, ne-a declarat: „Microhidrocentrala reprezintă un punct de interes pentru Roman, atât ca noutate, cât și din punct de vedere economic. Dar ea reprezintă ceva și pentru vecina de peste Moldova, comuna Horia, fiindcă – pe de o parte – nivelul apei din fântânile din Horia și Cotu-Vameș s-a stabilizat, nu mai oscilează în funcție de regimul ploilor, iar – pe de altă parte – în zonă au apărut alte specii de păsări, utile în stârpirea unor insecte dăunătoare… Ne confruntăm cu o mare problemă, cu care se confruntă de altfel toate acumulările de apă din țara asta, cea a pet-urilor și deșeurilor de tot felul care se aruncă în apa râului Moldova. Zilnic ”pescuim” zeci de kilograme de pet-uri și tot felul de lemne, obiecte din plastic, care pot produce la un moment dat distorsiuni în funcționarea centralei.”

Cristina Panaite, directoarea bibliotecii G.R. Melidon, și-a însoțit toți cei 56 de vizitatori și pe toți i-a recompensat cu înscrierea gratuită între cititorii bibliotecii.

(D.A.)

Autor:

Vlad Bălănescuhttp://www.zch.ro
Vlad Bălănescu este administratorul și redactorul șef al site-ului zch.ro. Este doctor în economie și se ocupă în principal de redactarea de materiale din acest domeniu dar și de analize de natură politică, educațională sau administrativă. De mai mult de șase ani scrie pentru site-urile www.mesagerulneamt.ro și www.zch.ro și săptămânalul Mesagerul de Neamț.

Ultima ora

Poate te interesează...

Mai mult

    Botoșani. Parte din lemnele pentru încălzirea unei școli s-au făcut scrum – cauza incendiului nu a fost stabilită

    Aproximativ 20 de metri cubi de lemn pentru încălzirea școlii din localitatea Cristești,...

    Incendiu în comuna Tazlău – o locuință și două anexe s-au făcut scrum de la un scurtcircuit

    O familie din localitatea Tazlău a rămas fără agoniseala de-o viață în urma...

    Accident rutier în municipiul Huși – un copil a fost rănit

    Un accident de circulație soldat cu rănirea unui minor în vârstă de 8...

    98 de sancțiuni aplicate de polițiști pe DN2. Un șofer a fost prins băut la volan

    Polițiștii nemțeni au aplicat 98 de sancțiuni contravenționale în urma unei acțiuni desfășurate...

    Accident la Roman – un copil de 8 ani a ajuns la spital

    O minoră de 8 ani a fost rănită și a ajuns la spital...

    Expoziție de pictură Florin Mareș la Muzeul de Artă Roman

    Muzeul de Artă Roman găzduiește expoziția personală de pictură a artistului plastic Florin...

    FOTO&VIDEO Iași Zeci de mii de pelerini înalță rugăciuni la racla Cuvioasei Parascheva

    Pelerinajul de la Catedrala Mitropolitană Iași, acolo unde se află expuse raclele Cuvioasei...