0:00

Pompierii vor face verificări periodice la secțiile ATI, ZCH NEWS - sursa ta de informațiiUn ordin al secretarului de stat MAI Raed Arafat prevede efectuarea de verificări în secțiile de terapie intensivă ale spitalelor, care vizează în primul rând sursele de oxigen și siguranța pacienților din acest punct de vedere, dar și din altele. Măsura era absolut necesară pentru a preveni apariția unor accidente cum a fost cel din 14 noiembrie 2020 de la ATI din Piatra Neamț.

În emisiunea Cafeaua de dimineață, la Mesagerul de Neamț, prefectul George Lazăr a făcut referire la acest ordin și a mai atras atenția asupra unui alt aspect legat de oxigen: „Stocuri de medicamente avem suficiente pentru toate spitalele covid din județul Neamț, SJU, Spitalul Roman, Târgu Neamț și Bisericani. La ATI, în toate spitalele, capacitatea este full, din păcate marea majoritate a celor care ajung pentru tratament nu mai revin. O problemă avem cu gurile de oxigen pentru covid, care nu sunt suficiente. În SJU Piatra Neamț avem un sistem conceput doar pentru 165, la Târgu Neamț sunt 60 de guri de oxigen, la Spitalul Municipal Roman sunt 150, iar, aici, săptămâna viitoare urmează să ajungă o firmă pentru a le suplimenta. Nu avem guri de oxigen suficiente pentru cazuistica existentă. Se face o verificare la fiecare 3 ore, în toate spitalele, privind oxigenul, pentru a evita alte tragedii pe viitor”.

ISU Neamț a început aceste verificări, misiuni la care va fi cooptat și personalul cu atribuții în domeniul apărării împotriva incendiilor din fiecare unitate spitalicească. Activitățile de verificare constau în: dotarea cu stingătoare și hidranți interiori, după caz; practicabilitatea căilor de acces/evacuare și intervenție; modalitatea de încălzire a spațiilor destinate ATI în vederea eliminării mijloacelor de încălzire neomologate; eliminarea utilizării tuturor surselor de foc deschis (lumânări,  candele etc); operativitatea SPSU (Serviciu Privat pentru Situaţii de Urgenţă); integritatea instalațiilor electrice (improvizaţii sau defecțiuni); asigurarea permanentă a personalului în secția ATI și cunoașterea modului de intervenție în cazul producerii unui incendiu (folosirea stingătorului și modalitățile de evacuare); aerisirea periodică  a spațiului în care există riscul de creștere a concentrației de oxigen.

„Activitățile se vor desfășura zilnic, din 3 în 3 ore, în intervalul orar 9,00 – 21,00 de către personalul operativ din cadrul subunităților de intervenție, iar în afara acestui program, verificările vor fi executate ocazional de echipajele SMURD  după finalizarea misiunilor. Neregulile constatate pe perioada acestor verificări vor fi aduse la cunoștință conducătorilor de instituții, în vederea remedierii în cel mai scurt timp”, precizează locotenent Irina Popa, purtătorul de cuvânt al ISU Neamț.

Angela Croitoru

Articolul precedentPunctul de amendă poate crește cu 75% de la 1 ianuarie 2022
Articolul următorIncidențe între 8 și 10 cazuri cu covid la mie în trei localități din Neamț
Stiri din Neamt, Bacau, Suceava, Iasi, Botosani, Vaslui. Primul ziar regional din regiunea Nord Est.