0:00

Pompierii şi jandarmii invalizi vor lucra la birouri, ZCH NEWS - sursa ta de informații

* “Le găsim loc în structurile suport”, a declarat colonelul Ioan Niţică

În fiecare zi de serviciu, jandarmii şi pompierii riscă să fie victimele unor accidente în care-şi pot pierde viaţa sau pot rămâne cu sechele pentru totdeauna. Deşi, de-a lungul anilor, s-au purtat numeroase discuţii pe tema drepturilor lor (ambele structuri neavând nici măcar posibilitatea de a încheia asigurări de viaţă pentru personalul de intervenţie) până acum nu s-a făcut nimic concret. Actualul ministru al Afacerilor Interne, Gabriel Oprea, a aprobat, în sfârşit, Ordinul privind măsurile de sprijin acordate personalului militar încadrat într-un grad de invaliditate sau clasat apt limitat pentru serviciul militar, precum şi familiilor personalului militar rănit sau decedat în misiune.

Conducerea IJJ şi a ISU Neamţ consideră, pe scurt, că ordinul este “corect”.  Colonelul Ioan Niţică ne-a declarat că el nu comentează şi nici nu are opinii despre ordinele ministrului, ci doar le aplică în litera şi spiritul lor: “Evident că nu-mi doresc să fie cineva rănit în misiune, dar acest lucru se poate întâmpla, mai ales că în cazul unor situaţii de urgenţă grave, cu consecinţe de amploare, noi intervenim cu absolut tot personalul. Dacă s-ar întâmpla – Doamne fereşte! – să avem militari care să nu mai poată lucra la intervenţie, sigur că le vom găsi loc într-o structură suport – la logistic, financiar sau resurse umane – astfel încât să fie utili şi să-şi poată câştiga existenţa în continuare”.

Pompierii şi jandarmii invalizi vor lucra la birouri, ZCH NEWS - sursa ta de informații

Cel mai grav accident de muncă întregistrat la ISU în ultimii ani s-a petrecut în 2010, când doi pompieri, care intraseră într-o casă în flăcări, au fost răniţi de explozia unei butelii. Unul dintre ei a fost salvat de casca de protecţie, însă a suferit arsuri grave la nivelul braţelor şi a avut nevoie de luni de zile de tratament, intervenţii chirurgicale repetate şi recuperare. După ce şi-a revenit, subofiţerul a renunţat la locul de muncă de la ISU.

La rândul lor, jandarmii îşi riscă viaţa nu doar în misiunile internaţionale, ci şi aici, la doi paşi de casă (în vara anului 2008, de exemplu, doi jandarmi au fost loviţi cu ranga de un scandalagiu din Bicaz, iar unul dintre militari a suferit un traumatism cranio-cerebral grav). “Nu am avut necazuri mari până acum, dar ştiţi cum e se pot întâmpla şi este foarte bine că s-a dat acest ordin”, a precizat căpitanul Cătălin Resmeriţă, purtătorul de cuvânt al IJJ Neamţ. “Evident, dacă vom avea vreun coleg declarat apt limitat sau invalid, îi vom găsi un loc de muncă în care să poată face faţă cerinţelor”.   

Ordinul ministrului Oprea  se referă şi la familiile militarilor. Copiii celor decedaţi sau răniţi în misiune vor fi admiși în instituţiile de învăţământ ale MAI, iar soţii/soţiile – încadraţi în funcţii militare sau civile în structurile MAI, fără susţinerea unui examen. Exact aceleaşi drepturi au fost conferite poliţiştilor şi familiilor lor, în luna martie a acestui an, pentru ei fiind necesar un ordin separat, pentru că nu mai statutul de militari. (C. MIRCEA)

Articolul precedent… pe scurt …
Articolul următorProtestatarul Cănărău, amendat de jandarmi