O lebădă cu o aripă ruptă a fost recuperată de pe râul Bistrița de pompierii pietreni, după câteva zeci de minute de urmărire. Lebăda avea o aripă ruptă însă înota cu o viteză mai mare decât barca pompierilor. Aceasta a fost recuperată și predată unui medic de la DSVSA Neamț.
“Un medic veterinar a anunțat că în dreptul punții de la Ștrand din municipiul Piatra Neamț se află o lebădă rănită. Colegii mei au mers la fața locului cu o barcă și au încercat să prindă lebăda. Aceasta deși avea aripa ruptă a reușit să înoate până după podul de la Căprioara. A fost recuperată și predată medicului în jurul orei 11:30”, a spus Adrian Rotaru, purtător de cuvânt ISU Neamț. (E.C.)