Bărbat din Bodești cercetat pentru patru infracțiuni

Ziua comunei Bodești s-a lăsat cu cercetări din partea polițiștilor. După miezul nopții de 19 august, un bărbat de 40 de ani, din localitate, a fost depistat că amenința cu un cuțit mai mulți tineri, fiind beat. A fost imobilizat și dus la Poliție, iar cuțitul de vânătoare cu care amenința oamenii de pe stradă a fost confiscat de către oamenii legii.

„La data de 20 august, poliţiştii din cadrul Secţiei de Poliţie Gârcina au desfăşurat măsuri de ordine cu prilejul serbării zilei comunelor Bodeşti şi Dobreni. În jurul orelor 00.30, aceştia au depistat în centrul localităţii Bodeşti, un localnic de 40 de ani, sub influenţa băuturilor alcoolice, care ameninţa cu un cuţit un grup de tineri. Imediat, poliţiştii l-au imobilizat şi încătuşat pe acesta, iar ulterior a fost condus la sediul Postului de Poliţie Bodeşti pentru a fi audiat. Cuţitul de tip vânătoare a fost ridicat în vederea confiscării, până la finalizarea cercetărilor. Totodată, s-a stabilit că bărbatul s-ar fi deplasat în locul unde a fost depistat cu un autoturism, fapt pentru care a fost testat alcoolscopic, rezultatul fiind de 1,20 mg/l alcool pur în aerul expirat. În cauză, cercetările sunt continuate sub aspectul comiterii infracţiunilor de port sau folosirea fără drept de obiecte periculoase, ameninţare, tulburarea ordinii şi liniştii publice şi conducerea unui vehicul sub influenţa alcoolului”, a declarat Robert Costân, purtător de cuvânt IPJ Neamț.

Poliţiştii reamintesc cetăţenilor prevederile art. 372 din Codul Penal: fapta de a purta fără drept, la adunări publice, manifestări cultural-sportive, în locuri special amenajate şi autorizate pentru distracţie ori agrement sau în mijloace de transport în comun: cuţitul, pumnalul, boxul sau alte asemenea obiecte fabricate sau confecţionate anume pentru tăiere, înţepare sau lovire; arme neletale care nu sunt supuse autorizării ori dispozitive pentru şocuri electrice; substanţe iritant-lacrimogene sau cu efect paralizant se pedepseşte cu închisoare de la 3 luni la un an sau cu amendă.  Folosirea, fără drept, la adunări publice, manifestări cultural-sportive, în locuri de distracţie ori agrement sau în mijloace de transport în comun a obiectelor sau substanţelor prevăzute în alin. (1) se pedepseşte cu închisoare de la 6 luni la 2 ani sau cu amendă. (E.C.)

Autor:

Vlad Bălănescuhttp://www.zch.ro
Vlad Bălănescu este administratorul și redactorul șef al site-ului zch.ro. Este doctor în economie și se ocupă în principal de redactarea de materiale din acest domeniu dar și de analize de natură politică, educațională sau administrativă. De mai mult de șase ani scrie pentru site-urile www.mesagerulneamt.ro și www.zch.ro și săptămânalul Mesagerul de Neamț.

Ultima ora

Călătorie la 1900 – Elite la răscruce de veacuri. O nouă manifestare la Castelul Sturdza, la granița cu Neamțul

Simbol al arhitecturii neogotice din Moldova, Castelul Sturdza de...

Soluția ISJ Neamț pentru criza apei din zona Târgu Neamț – două școli vor avea cursuri online

Două unități de învățământ vor avea cursuri online la...

Neamț. 7,25 m³ de lemn de fag pentru foc, în valoare de 1.906 lei, „indisponibilizat de polițiști”

Existând „suspiciuni cu privire la cantitatea de material lemnos transportată și cea înscrisă în avizele de însoțire”, s-a cerut ajutorul lucrătorilor Ocolului Silvic Borca, pentru a inventaria cantitatea de lemn de fag transportată, potrivit informațiilor oferite de un comunicat al Inspectoratului de Poliție Județean (IPJ) Neamț.

Culoar climatic din Piatra Neamț murdărit cu „slime” de un copil

Culoarele climatice inteligente au apărut în Piatra Neamț în ultimele săptămâni și au fost menite să ofere trecătorilor posibilitatea de a se răcori cu ajutorul apei pulverizate, când temperatura exterioară atinge 27 grade Celsius. Unul dintre acestea a fost instalat în zona Spitalului Județean Neamț și, conform unui comunicat al Primăriei Piatra Neamț, a fost vandalizat miercuri, 2 septembrie.

O mașină a ars ca o torță la Vânători-Neamț

Un autoturism a luat foc pe un teren viran...