Inspectoratul pentru Situații de Urgență (ISU) Neamț este gazda, dar și organizatorul, etapei zonale a Concursului național de descarcerare și acordare a primului ajutor calificat. Acțiunea are loc în perioada 20-21 iunie, este a doua fază a competiției naționale, și se vor întrece pompieri militari din județele Bacău, Botoșani, Iași, Neamț, Suceava și Vaslui.
Întrecerea dintre militari presupune două probe, descarcerarea din vehicule și acordarea primului ajutor calificat. Toate echipele vor folosi accesorii și materiale care îndeplinesc aceleași caracteristici tehnico-constructive, puse la dispoziție de organizator. Înfruntarea pompierilor din cele 6 județe va avea loc în parcarea centrului comercial Roman Value Center din Roman. Pe 20 iunie, cu începere de la ora 09:00 va avea loc festivitatea de deschidere a competiției, iar până la finalul zilei, dar și pe 21 iunie, vor avea loc probele de concurs.
“Dacă vrei să vezi cum intervin pompierii în cazul producerii unui eveniment rutier în care sunt persoane încarcerate și cum se acordă primul ajutor calificat, te invităm să fii alături de noi, în zilele de marți și miercuri în parcarea centrului comercial Roman Value Center din municipiul Roman. Vă invităm alături de noi în număr cât mai mare și vă promitem că veți fi martorii unor experiențe unice“, anunță ISU Neamț. (G.S.)