Polițiștii șpăgari de la Biroul rutier rămân după gratii

decizii-iccjÎnalta Curte de Casație și Justiție a judecat, astăzi, 17 noiembrie, contestația depusă de cei 7 polițiști de la Biroul rutier Piatra/Neamț, împotriva deciziei Curții de Apel Bacău de a-i trimite după gratii pentru următoarele 30 de zile. Magistrații de la Capitală au fost în asentimentul judecătorului de la Bacău, care a motivat arestarea considerând că justiția trebuie să aibă un răspuns prompt și ferm în astfel de situații.

Faptele cercetate in prezenta cauză, prin amploare, durată, modul de operare, numărul persoanelor implicate, produc o reacţie negativă în rândul opiniei publice şi impun o reacţie fermă a autorităţilor judiciare de natură să conducă la restabilirea ordinii de drept şi la buna desfăşurare a relaţiilor economice”, se arată în motivarea deciziei de arestare. ”În acest sens, Curtea Europeană a Drepturilor Omului a admis că prin gravitatea lor deosebită şi prin reacţia publicului la săvârşirea lor, anumite infracţiuni pot să suscite o tulburare socială de natură să justifice o detenţie provizorie, cel puţin o perioadă de timp. (…) Determinate sub aspectul gravităţii infracţiunii de luare de mită în prezenta cauză sunt, nu cuantumul mitei, ci consecinţele primirii acesteia şi anume neaplicarea măsurilor legale cu privire la persoanele care încalcă regulile circulaţiei pe drumurile publice, conduita poliţiştilor rutieră fiind de natură să încurajeze încălcarea legii, nerespectarea regulilor de circulaţie, şi implicit să faciliteze producerea de accidente de circulaţie soldate de multe ori cu pierderi de vieţi omeneşti, vătămarea integrităţii corporale a persoanelor implicate sau producerea de pagube materiale”.

Prin urmare, cei 7 polițiști (comisarul șef Viorel Andronic și agenții Iulian Ciolpan, Ionuț-Alexandru Berbec, Constantin Neamțu, Bogdan-Eugen Miziligeanu, Dragomir-Loredan Covasan și Marius-Laurențiu Greaca) rămân la arest până le expira mandatele de 30 de zile, emise pe 10 noiembrie. Cu posibilitatea ca procurorii DNA să ceară prelungirea, în cazul în care vor considera că trebuie să-i ”păstreze” la Bacău, în beneficiul anchetei.

C.M.

 

 

Autor:

Vlad Bălănescuhttp://www.zch.ro
Vlad Bălănescu este administratorul și redactorul șef al site-ului zch.ro. Este doctor în economie și se ocupă în principal de redactarea de materiale din acest domeniu dar și de analize de natură politică, educațională sau administrativă. De mai mult de șase ani scrie pentru site-urile www.mesagerulneamt.ro și www.zch.ro și săptămânalul Mesagerul de Neamț.

Ultima ora

Bacalaureat 2026, sesiune oarecum diferită față de anii anteriori. Canicula a dictat luarea unor măsuri

Prima zi a săptămânii viitoare, 28 iunie 2025, debutează...

Video-Foto. Incendiu de proporții la stația de sortare deșeuri reciclabile din Stroiești

Pompierii militari de la subunitățile Suceava, Fălticeni și Gura...

Polițiști nemțeni premiați de Ministerul Afacerilor Interne pentru că au refuzat să ia mită

Doi polițiști din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Neamț...

Piatra Fest 2026 – câteva mii de persoane au fost la concertul din Piața Ștefan cel Mare

Câteva mii de pietreni de toate vârstele, preponderent adolescenți...

Plan de măsuri pentru combaterea efectelor caniculei prezentat de Prefectura Neamț

Zilele următoare se anunță dificile din cauza caniculei, temperaturile...