În această dimineaţă (24 iunie), începând cu ora 6, poliţiştii rutieri au tras pe dreapta toate autovehiculele de transport persoane, pe care le-au găsit pe traseele din judeţ, şi au verificat, în detaliu, dacă şoferii respectă legea.
„Aspectele avute în vedere includ de la legalitatea timpului de transport şi existenţa documentelor necesare acestui tip de transport, până la respectarea traseului, existenţa ITP şi testarea alcoolscopică a conducătorilor auto”, a declarat subinspectorul Elena Bulgărea, purtătorul de cuvânt al Poliţiei Neamţ.
Prima parte a acţiunilor de control s-a derulat între prele 6 şi 10, însă activităţile vor fi reluate şi în cursul după-amiezei, începând cu ora 16. Odată cu verificarea legalităţii transportului de persoane, poliţiştii şi-au propus să combată şi principalele cauze generatoare de accidente rutiere pe sectoarele de drum cu risc din judeţ. Conform analizei făcute de Serviciul Poliţiei Rutiere Neamţ, traseele cu cele mai mari probleme sunt Piatra Neamţ – Roznov (DN 15), Secuieni – Horia – Săbăoani (DN 2) şi Vânători – Pipirig – Poiana Largului (DN 15 B). (C.M.)