Pe parcursul anului 2016, polițiștii din cadrul Inspectoratului de Poliţie Judeţean (IPJ) Neamț au avut în lucru 126 de ordine de protecție, 85 datând de anul trecut, iar restul din anul precedent.
“Cele mai multe ordine de protecție au fost în supravegherea polițiștilor din cadrul Poliției municipiului Piatra Neamț și a posturilor de poliție arondate, după care urmează Poliția orașului Târgu Neamț și Poliția municipiului Roman, cu posturile de poliție arondate”, a declarat inspectorul Elena Bulgărea, purtătorul de cuvânt al Poliției Neamț.
“În conformitate cu art. 23 din Legea nr. 217/2003, persoana a cărei viaţă, integritate fizică sau psihică ori libertate este pusă în pericol printr-un act de violenţă din partea unui membru al familiei poate solicita instanţei ca, în scopul înlăturării stării de pericol, să emită un ordin de protecţie, prin care să se dispună, cu caracter provizoriu, una sau mai multe dintre măsurile, obligaţiile sau interdicţiile indicate expres de lege. Între aceste măsuri se numără evacuarea temporară a agresorului din locuinţa familiei, indiferent dacă acesta este titularul dreptului de proprietate sau reintegrarea victimei şi, după caz, a copiilor, în locuinţa familiei, limitarea dreptului de folosinţă al agresorului numai asupra unei părţi a locuinţei comune atunci când aceasta poate fi astfel partajată încât agresorul să nu vină în contact cu victima; obligarea agresorului la păstrarea unei distanţe minime determinate faţă de victimă, faţă de copiii acesteia sau faţă de alte rude ale acesteia ori faţă de reşedinţa, locul de muncă sau unitatea de învăţământ a persoanei protejate”.
Tot prin decizia instanție, agresorii sunt obligați să nu se deplaseze în anumite localități sau zone pe care le frecventează persoana protejată, să predea poliției armele pe care le dețin și, în funcție de situație, să urmeze un program de consiliere psihologică sau de dezintoxicare. Durata maximă pentru care se pot dispune aceste măsuri este, însă, de 6 luni.
Competenţa de emitere a ordinului de protecţie aparţine judecătoriei în a cărei rază teritorială îşi are domiciliul sau reşedinţa victima. “Cererea poate fi introdusă personal sau prin reprezentant legal şi este scutită de taxa de timbru judiciar”, a mai precizat inspectorul Elena Bulgărea. “Cererea de emitere a unui ordin de protecţie se judecă de urgenţă, în camera de consiliu, participarea procurorului fiind obligatorie. În caz de urgenţă deosebită (când riscurile pentru viaţa victimei agresiunii sunt iminente), instanţa poate emite ordinul de protecţie chiar în aceeaşi zi”. (C.M.)