Poliţiştii din toată ţara dau amenzi prin magazine

* în Neamţ au fost prinşi un traficant de ţigări şi un transportator de lemne

Conform planului de acţiune, dispus la nivel naţional de către chestorul Petre Tobă, şeful Poliţiei Române, structurile de investigare a fraudelor, ordine publică, poliţie rutieră şi poliţie transporturi sunt în misiune, suplimentar faţă de dispozitivul curent, pentru prevenirea infracţiunilor economice, a celor cu violenţă, a furturilor şi a infracţionalităţii stradale, până în noaptea de Înviere inclusiv.

Poliţiştii nu urmăresc doar respectarea legii în privinţa documentelor de provenienţă şi a combaterii evaziunii cu produse de sezon (carne, băuturi alcoolice, ouă, produse de patiserie, legume şi fructe), ci şi legalitatea transporturilor de mărfuri de orice fel, modul în care se face comerţ în pieţe, târguri şi oboare, dar şi felul în care ajung produsele – şi mai cu seamă peştele – în galantare sau pe tarabe.

“Nu avem plan de amenzi şi nici normă de dosare penale, ca să nu mai fie discuţii pe tema asta, dar evident că, împreună cu echipele de la Protecţia Consumatorului şi Direcţia Sanitară Veterinară, sancţionăm orice neregulă”, a declarat comisarul şef Paul Tablan, şeful Poliţiei Neamţ.
Numai în ziua de 4 aprilie, la nivel naţional, au fost constatate aproape 400 de infracţiuni şi s-au aplicat 13.500 de amenzi, conform unui comunicat al IGPR.

În Neamţ, în aceeaşi zi au fost prinşi un traficant de ţigări şi un transportator de lemne. Captura de ţigări s-a făcut la Roman, unde o maşină care transporta 5.445 de pachete de ţigări din Belarus a fost trasă pe dreapta. Şoferul, un bărbat de 45 de ani, avea un compartiment special în podeaua autoturismului unde ţinea marfa. I s-a întocmit dosar penal pentru contrabandă, iar “produsele” – unele nemarcate, altele marcate necorespunzător – au fost confiscate.

Transportatorul de lemne a fost prins la Bicaz, la volanul unei autoutilitare în care era cantitatea de 1,54 mc lemn de răşinoase. Bărbatul de 37 de ani nu avea nici documente de provenienţă, nici acte de transport, aşa că a primit o amendă de 2.000 de lei. Încărcătura a fost confiscată şi lăsată în custodia Ocolului Silvic Bicaz.

Tot în ziua de 4 aprilie a fost prins în flagrant doi bărbaţi, care pescuiau în Siret folosind năpatca – unealtă interzisă prin lege. Amândoi s-au ales cu dosare penale pentru deţinere şi folosire de unelte de pescuit comercial, iar năpătcile le-au fost confiscate.

C. MIRCEA

Autor:

Ultima ora

Poate te interesează...

Mai mult

    Botoșani. Prins cu droguri de mare risc în capsule pentru vape

    Un bărbat în vârstă de 37 de ani a fost reținut de procurorii...

    Cazul femeii acuzate de incendiul de la Oșlobeni – pagubă de 20.000 de lei!

    Revenim asupra cazului de la Oșlobeni, comuna Bodești, cu femeia acuzată că a...

    Avertisment APAVITAL Iași: seceta pune presiune pe sursele de apă și pe alimentarea din regiune. Cifre îngrijorătoare.

    Debitele reduse ale râurilor și scăderea resurselor disponibile în unele surse subterane îngreunează...

    Pompierii intervin la Biserica „Adormirea Maicii Domnului ” (Precista Veche) din Piatra Neamț. Risc de cădere a unor elemente din acoperiș

    Elemente din acoperișul Bisericii Precista Veche din municipiul Piatra Neamț s-au desprins parțial...

    Vaslui. O femeie a fost rănită în urma unui accident dintre două autoturisme

    O femeie a fost rănită în urma unui accident produs în această dimineață,...

    Tehnică militară pe drumurile din Neamț și Bacău

    Șoferii care circulă în aceste zile în zona Piatra Neamț trebuie să țină...

    Bacău. Bărbat mort după ce un mal de pământ s-a surpat peste el

    Un bărbat de aproximativ 52 de ani și-a pierdut viața după ce a...